Isărescu: Nu putem intra cu Las Fierbinți în zona euro

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu

Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale, a spus că România nu se va putea integra în zona euro, atâta vreme cât există decalaje majore de dezvoltare între regiunile din România. Isărescu a spus că doar Capitala și Ilfovul îndeplinesc criteriile de adoptare a monedei euro, nu și zonele cu o sărăcie cruntă aflate chiar în apropierea Bucureștilot

Guvernatorul Băncii Naţionale a României a declarat, marţi, la Universitatea 'Ovidius' din Constanţa, că intrarea în zona Euro nu mai este un panaceu, iar dacă România va adera la moneda unică fără să fie pregătită, atunci problemele nu numai că nu i se vor rezolva, ba dimpotrivă, se pot şi agrava.

"O să vedeţi că nu toate ţările sunt fericite în zona euro, ceea ce înseamnă că intrarea în zona euro nu mai este un panaceu (...) Intrăm nepregătiţi, nu numai că nu se rezolvă problemele, dar se şi agravează. Esenţiale sunt voinţa şi sustenabilitatea unor eforturi în domeniul convergenţei economice. (...) Necesitatea asigurării unui grad ridicat de convergenţă sustenabilă, această necesitate este statuată în mod explicit chiar în Tratatul de la Maastricht. Sunt prevăzute aceste criterii clare, inclusiv cu valori de referinţă privind stabilitatea preţurilor, a poziţiei fiscale, datoriei publice şi nivelului deficitului bugetar, convergenţa ratelor dobânzilor pe termen lung, stabilitatea cursului de schimb", a spus Mugur Isărescu.

Citește și: BNR a scris 300 de pagini despre trecerea la euro. Sunt două documente grele!

Guvernatorul BNR a menţionat, referitor la adoptarea monedei euro de către ţara noastră, că România nu este dezvoltată armonios, pentru intrarea în zona euro îndeplinind condiţiile necesare doar Bucureşti şi judeţul Ilfov.

"Dacă cineva ar putea să decupeze Ilfovul cu Bucureştiul, în două-trei săptămâni le-ar putea plasa, având condiţiile să intre în zona euro. Problema este că nu putem să o decupăm. De la Bucureşti sunt vreo 40 de kilometri până la vestitul Las Fierbinţi, care intră mai greu în zona euro. (...) Nu aceasta este problema, faptul că am amânat de două ori intrarea în zona euro. Este o temă falsă. (...) Ţara nu se dezvoltă armonios, este o realitate. Ştiţi, Bucureştiul are PIB-ul pe locuitor mai mare decât Lisabona. (...) După cum vă spuneam, la 100 de kilometri e o zonă de sărăcie cruntă. Nu poate intra numai Bucureştiul în zona euro", a afirmat Isărescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0871
Diferența -0.0034
Zi precendentă 5.0905
USD
Azi 4.3558
Diferența 0.0001
Zi precendentă 4.3557
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0871 RON
USD flag1 USD = 4.3558 RON
GBP flag1 GBP = 5.8560 RON
CHF flag1 CHF = 5.4641 RON
AUD flag1 AUD = 2.9158 RON
DKK flag1 DKK = 0.6808 RON
CAD flag1 CAD = 3.1396 RON
HUF flag1 HUF = 0.0132 RON
JPY flag1 JPY = 0.0278 RON
NOK flag1 NOK = 0.4307 RON
SEK flag1 SEK = 0.4732 RON
XAU flag1 XAU = 620.6214 RON
Monede Crypto
1 BTC = 396218.28RON
1 ETH = 13530.27RON
1 LTC = 352.79RON
1 XRP = 9.27RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET25240.081.41%
BET-BK4993.181.11%
BET-EF1367.841.37%
BET-FI92244.640.96%
BET-NG1853.861.30%
BET-TR59106.101.41%
BET-TRN57095.021.41%
BET-XT2173.931.30%
BET-XT-TR4976.491.30%
BET-XT-TRN4820.231.30%
BETAeRO942.500.35%
BETPlus3665.031.39%
RTL56840.011.40%

Opinii

Alexandru Nazare

Alexandru Nazare și bilanțul fiscal, mai mult un exercițiu de PR

Alexandru Nazare își prezintă bilanțul fiscal...

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

Avertismentul economistului Adrian Negrescu: Taxele locale, majorate excesiv

Economistul Adrian Negrescu atrage atenția că...

Centru de date / Foto: Freepik

De ce AI-ul se lovește de un zid invizibil despre care nimeni nu vorbește

Inteligența artificială este prezentată astăzi...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel