Isărescu nu e prea optimist privind ratele creditelor

isarescu_09910000
Mugur Isărescu
Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), nu s-a arătat prea optimist în ceea ce privește ratele românilor.

Guvernatorul Băncii Naționale a transmis ieri că nu se preconizează o scădere iminentă a ratelor la credite. Mugur Isărescu a afirmat că diminuarea dobânzilor va avea loc numai în momentul în care inflația va înregistra o scădere semnificativă.

Șeful BNR a mai afirmat că se anticipează că presiunile inflaționiste vor reveni la începutul anului viitor, determinate de creșterea prețurilor la energie, situând România pe nefericitul loc al doilea în Uniunea Europeană în ceea ce privește indicatorul inflației.

Mugur Isărescu a explicat vineri că: ”Eram pe locul 7-8, dacă nu mă înșel, în lunile de vară, și acum am ajuns pe locul 2 ca inflație. Singura țară care are o variație anuală mai mare decât noi este Ungaria. Desigur, apare întrebarea: de ce acest lucru, de ce această deteriorare comparativă? Păi, principalul factor este ceea ce caracterizează România comparativ cu celelalte țări, și anume, un deficit fiscal mai mare, o poziție fiscal-bugetară mult mai vulnerabilă. Și încă nu au intrat în efect, ca să zic așa, impactul nu a apărut încă, al măsurilor pentru a reduce acest deficit bugetar”.

Pe de altă parte, Isărescu a mai spus că nu există de semne de recesiune economică, chiar dacă se constată o evidentă încetinire a ritmului de creştere a economiei.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Declarația zilei Vezi toate articolele
x close