Horoscop iunie 2019. Zodiile care nu știu de glumă

Simona Haiduc / 11 iun 2019 / 06:57
Răd, dar parcă nu e răsul lor
Răd, dar parcă nu e răsul lor

Simțul umorului se dovește, uneori, un exercițiu dificil pentru anumite persoane, care pur și simplu nu îl înțeleg, deși sunt simpatice. Dar tentativele lor de a spune ceva haios eșuează lamentabil de cele mai multe ori. 

Rac

În cele mai multe dintre cazuri, nativii din Rac manifestă sentimente părintești față de persoane cu care interacționează. Iar părinții sunt, de regulă, serioși și severi. Reprezentanții acestei zodii nu înțeleg că viața nu este alcătuită din tragedii mai mici sau mai mari, unde nu e loc de veselie. Sunt în viață suficiente lucruri bune și frumoase, care te ajută să-ți încarci sufletul cu energii pozitive.

Scorpion

Foarte preocupați de propria persoane și de confortul personal, cei născuți sub acest semn zodical nu au aproape niciodată chef de glumă. Mai ales că poantele altora nu îi atrag și nici nu le trezesc încredere. Totuși, nu se poate spune că Scorpionii sunt total lipsiți de simțul umorului, dar glumele lor sunt răutăcioase, încadrându-se, mai degrabă, în categoria umorului negru. Unii apreciază acest fel de a fi, alții nu.

Capricorn

Născuți iarna, ei sunt firi reci. Nu gustă glumele, sunt mereu serioși, poate exegerat de serioși, spre amuzamentul celorlalți. Mai ales că nativii din Capricorn nu se dau în vânt după petreceri și nici nu așteaptă cu nerăbdare vacanțele. Cea mai mare parte a timpului o dedică muncii. Motiv pentru care, viața alături de ei pare destul de plictisitoare, lipsită de culoare. Au, în schimb, alte calități.

Citește și Horoscop iunie 2019. Banii nu vor fi o problemă pentru aceste zodii

Fecioara

Serioși și pragmaticii, nativii din Ferioară nu priep rostul glumelor. Atenți la detalii și desfăcând mereu firul în patru, ei rămân la fel de distanți chiar și în compania prietenilor. Umorul lor nu este înțeles de toți, pentru că, improvizând, ei strecoară multe subînțelesuri. De aceea, ei cred că persoanele care nu se amuză de glumele lor sunt fie geloase, fie cinice. Umorul pentru ei nu este decât o posibilitate de a-și demonstra superioritatea.

Berbec

Încăpățânați, reprezentanții acestei zodii nu vor să râdă la glumele altora. Prin atitudinea lor, ei vor să spună, de fapt, că ”pot și eu, ce mare lucru”. Berbecii iau lucrurile ca atare, spre nemulțumirea celorlalți. Nu iartă când sunt tratați cu sarcasm.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.7228
Diferența 0.0001
Ieri 4.7227
USD
Azi 4.1899
Diferența 0.0066
Ieri 4.1833
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 16-06-2019
EUR flag1 EUR = 4.7228 RON
USD flag1 USD = 4.1899 RON
GBP flag1 GBP = 5.3006 RON
CHF flag1 CHF = 4.2095 RON
AUD flag1 AUD = 2.8912 RON
DKK flag1 DKK = 0.6325 RON
CAD flag1 CAD = 3.1421 RON
HUF flag1 HUF = 0.0147 RON
JPY flag1 JPY = 0.0387 RON
NOK flag1 NOK = 0.4828 RON
SEK flag1 SEK = 0.4436 RON
XAU flag1 XAU = 182.3449 RON
Monede Crypto
1 BTC = 38408.86RON
1 ETH = 1139.36RON
1 LTC = 568.82RON
1 XRP = 1.81RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 2.36% p.a.
ROBOR:
3 luni: 3.24%
6 luni: 3.37%
12 luni: 3.54%
EURIBOR:
3 luni: -0.3100%
6 luni: -0.2300%
12 luni: -0.1120%
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 8504.24 0.32%
BET-BK 1625.08 0.15%
BET-FI 38228.11 -0.21%
BET-NG 711.31 0.83%
BET-TR 13561.39 0.31%
BET-XT 773.87 0.31%
BET-XT-TR 1241.25 0.31%
BETPlus 1271.64 0.33%
RTL 17724.90 0.39%

Opinii

Cheltuielile în investiții au scăzut

INS: Producţia de oţel brut a crescut anul trecut cu 5,3%

Producţia de oţel brut a fost anul trecut de...

Trump spune că totul este fals

Donald Trump strigă ”trădare” și acuză New York Times

Preşedintele american, Donald Trump, a...

A fost o personalitate complexă

Franco Zeffirelli: "În cariera mea i-am enervat pe alţii"

Franco Zeffirelli, cel care a regizat unele...

Nanjing, China
Nanjing, China
Nanjing, China
Nanjing, China
Nanjing, China
Nanjing, China
Nanjing, China
Nanjing, China
Nanjing, China
Nanjing, China
Nanjing, China
Nanjing, China
Nanjing, China
Nanjing, China
Nanjing, China
Nanjing, China
Nanjing, China
Nanjing, China
Nanjing, China
Nanjing, China
Nanjing, China
Nanjing, China
Nanjing, China
Nanjing, China
Nanjing, China
Nanjing, China
Nanjing, China
Nanjing, China
Nanjing, China
Nanjing, China

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES

Copyright 2019 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
business.n-nxt.25