Găinile românești, mai ”libere” decât cele din restul UE

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Majoritatea găinilor din România trăiesc la curte
Majoritatea găinilor din România trăiesc la curte

Procentajul gănilor crescute pentru ouă în România care sunt ținute în cuști este mult sub media europeană, susține Uniunea Crescătorilor de Păsări din România. Doar 14,7% dintre găinile ouătoare sunt ținute în așa-numitele ”cuști îmbogățite”, în timp ce restul au regim de creștere mai relaxat. În Uniunea Europeană, media este de 53% 

România se află printre primele ţări din Uniunea Europeană în ceea ce priveşte numărul mic de găini crescute în cuşti, cu 4,79 milioane de capete, ceea ce reprezintă 14,7% din totalul de 32,5 milioane de păsări ouătoare existente în ţara noastră. La nivelul UE28, numărul total de găini ouătoare este de peste 397 milioane de capete, din care 53% sunt crescute în cuşti îmbogăţite. Spre exemplu, Polonia deţine cel mai ridicat număr de găini crescute la cuşcă din Uniunea Europeană, dar este țara din care se fac cele mai mari importuri de ouă în România, 150 de milioane de ouă anula.

La sfârşitul anului 2018, în România erau 32,552 milioane de capete găini ouătoare, din care doar circa 8 milioane de capete sunt crescute în ferme industriale, restul fiind în gospodăriile individuale. Doar în cazul găinilor din fermele industriale, numărul celor crescute în cuști este comparabil cu media europeană.

"Găinile crescute în ferme industriale beneficiază de 4 tehnologii de creştere şi anume: creştere la baterii îmbogăţite - 59,9%, creştere în adăpost, dar la sol - 36,1%, creştere în adăpost şi în aer liber - 3% şi creştere în sistem ecologic - 1% (...) Producţia de ouă obţinute de la găinile crescute la cuşti este de circa un miliard de ouă pe an, dintr-un total de 6,3 miliarde de ouă produse anual în România, ceea ce reprezintă 15,9% pe an", precizează UCPR.

Citește și: Dezastru penstru consumatori. Ouă contaminate din nou pe piață

Faţă de situaţia existentă în multe state UE dezvoltate, cu putere de cumpărare a consumatorilor foarte mare, "România este printre fruntaşele UE în ceea ce priveşte numărul mic de găini crescute în cuşti îmbogăţite", susţin reprezentanţii UCPR.

Ei precizează că din punct de vedere al costului oului, oul cel mai ieftin este cel obţinut de la găini crescute la cuşcă, iar cel mai scump (de 3-4 ori mai scump) este oul ecologic, acesta fiind şi principalul motiv pentru care în UE, singura zonă economică din lume care marchează codul alfa-numeric pe ou, nu a crescut consumul de ouă ecologice (al căror cod începe cu cifra'1'), iar consumul de ouă provenite de la găini crescute la cuşcă se menţine, în continuare, la 50- 60 % din total consum.

Potrivit datelor UCPR, un român mănâncă, în medie, 240 - 250 de ouă anual.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0985
Diferența 0.0000
Zi precendentă 5.0985
USD
Azi 4.3417
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3417
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0985 RON
USD flag1 USD = 4.3417 RON
GBP flag1 GBP = 5.8335 RON
CHF flag1 CHF = 5.4743 RON
AUD flag1 AUD = 2.9009 RON
DKK flag1 DKK = 0.6826 RON
CAD flag1 CAD = 3.1677 RON
HUF flag1 HUF = 0.0133 RON
JPY flag1 JPY = 0.0277 RON
NOK flag1 NOK = 0.4315 RON
SEK flag1 SEK = 0.4716 RON
XAU flag1 XAU = 601.0836 RON
Monede Crypto
1 BTC = 389213.60RON
1 ETH = 13413.24RON
1 LTC = 349.79RON
1 XRP = 8.33RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET24438.890.72%
BET-BK4831.880.68%
BET-EF1328.710.67%
BET-FI90620.36-0.31%
BET-NG1793.970.50%
BET-TR57229.920.72%
BET-TRN55282.670.72%
BET-XT2108.720.67%
BET-XT-TR4827.200.67%
BET-XT-TRN4675.630.67%
BETAeRO924.170.06%
BETPlus3551.560.70%
RTL55048.150.75%

Opinii

Centru de date / Foto: Freepik

De ce AI-ul se lovește de un zid invizibil despre care nimeni nu vorbește

Inteligența artificială este prezentată astăzi...

Președintele Donald Trump și Prima Doamnă Melania Trump găzduiesc o cină cu lideri din mediul de afaceri și tehnologie la Casa Albă, joi, 4 septembrie 2025.

De ce a exportat SUA peste 32 de mii de locuri de muncă

Socoteala de acasă a președintelui Donalt...

Ionuț Dumitru, analist economic

Ionuț Dumitru: Prognoză a dobânzilor în România. Efecte pentru populație, firme și stat

Dobânzile ar urma să intre pe o traiectorie...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel