Furturile de energie. Compania Electrică ia ATITUDINE

Mara Ivan |
Data actualizării: | Data publicării:
Un angajament total
Un angajament total

Electrica sprijină investigaţia demarată de autorităţi în judeţul Prahova în ceea ce priveşte furturile de energie electrică şi îşi reafirmă angajamentul privind respectarea legilor şi a tuturor reglementărilor care îi sunt aplicabile în toate activităţile pe care le desfăşoară, potrivit unui comunicat al companiei.

"Electrica aplică o politică de toleranţă zero în ceea ce priveşte astfel de practici şi asigură toate părţile interesate că, în absolut toate situaţiile de acest fel, societăţile din cadrul Grupului Electrica cooperează deplin şi transparent cu autorităţile, prin punerea la dispoziţie cu celeritate a documentelor şi informaţiilor necesare, inclusiv a rezultatelor anchetelor interne desfăşurate în ultima perioadă", a declarat Corina Popescu, director general Electrica.

Reprezentanţii societăţii consideră că este atât în interesul consumatorilor, cât şi al companiei, ca astfel de practici să fie descoperite, dovedite şi pedepsite conform legilor în vigoare. "Fiind vorba despre o anchetă în derulare, compania se abţine de la alte comentarii, până la finalizarea investigaţiilor", se menţionează în comunicatul preluat de Agerpres.

Potrivit Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), mai multe percheziţii au loc, luni, în judeţul Prahova, într-un dosar de corupţie privind furtul de energie electrică. 

"În cauză se efectuează cercetări faţă de cei cinci suspecţi pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, respectiv de constituire a unui grup infracţional organizat, luare de mită, dare de mită, trafic de influenţă, furt de energie electrică, modificarea fără drept a componentelor instalaţiilor energetice, executarea sau folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare, favorizarea făptuitorului, omisiunea sesizării şi divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice", se precizează în comunicat.

Citește și Polul Nord al României. Aici a fost cea mai COBORÂTĂ temperatură

Potrivit DGA, unul dintre suspecţi, care deţine mai multe spaţii industriale şi rezidenţiale, punea la dispoziţie spaţii unde urmau să fie desfăşurate activităţi puternic consumatoare de energie electrică, respectiv instalaţii clandestine de branşare la energie electrică. Aceste instalaţii erau executate şi protejate de cei doi suspecţi funcţionari publici.

Un alt suspect se ocupa de identificarea unor potenţiali clienţi care aveau nevoie de energie electrică de mare putere, fără a fi contorizată. Prin prisma relaţiei cu unul dintre funcţionarii publici, el se ocupa de obţinerea avizelor necesare punerii în funcţiune a instalaţiilor, modificării de putere şi realizarea branşamentelor. Din cercetări a mai rezultat că al doilea suspect funcţionar public se ocupa efectiv de realizarea branşamentelor clandestine şi avea rolul de a remite sume de bani angajaţilor societăţii de distribuţie cu putere de decizie.

Din iulie 2014, Electrica este o companie cu capital majoritar privat, listată pe bursele de valori din Bucureşti şi Londra. Electrica este singura companie românească listată din domeniul distribuţiei şi furnizării energiei electrice din România. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0985
Diferența 0.0000
Zi precendentă 5.0985
USD
Azi 4.3417
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3417
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0985 RON
USD flag1 USD = 4.3417 RON
GBP flag1 GBP = 5.8335 RON
CHF flag1 CHF = 5.4743 RON
AUD flag1 AUD = 2.9009 RON
DKK flag1 DKK = 0.6826 RON
CAD flag1 CAD = 3.1677 RON
HUF flag1 HUF = 0.0133 RON
JPY flag1 JPY = 0.0277 RON
NOK flag1 NOK = 0.4315 RON
SEK flag1 SEK = 0.4716 RON
XAU flag1 XAU = 601.0836 RON
Monede Crypto
1 BTC = 393093.19RON
1 ETH = 13590.13RON
1 LTC = 353.88RON
1 XRP = 8.65RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET24438.890.72%
BET-BK4831.880.68%
BET-EF1328.710.67%
BET-FI90620.36-0.31%
BET-NG1793.970.50%
BET-TR57229.920.72%
BET-TRN55282.670.72%
BET-XT2108.720.67%
BET-XT-TR4827.200.67%
BET-XT-TRN4675.630.67%
BETAeRO924.170.06%
BETPlus3551.560.70%
RTL55048.150.75%

Opinii

Centru de date / Foto: Freepik

De ce AI-ul se lovește de un zid invizibil despre care nimeni nu vorbește

Inteligența artificială este prezentată astăzi...

Președintele Donald Trump și Prima Doamnă Melania Trump găzduiesc o cină cu lideri din mediul de afaceri și tehnologie la Casa Albă, joi, 4 septembrie 2025.

De ce a exportat SUA peste 32 de mii de locuri de muncă

Socoteala de acasă a președintelui Donalt...

Ionuț Dumitru, analist economic

Ionuț Dumitru: Prognoză a dobânzilor în România. Efecte pentru populație, firme și stat

Dobânzile ar urma să intre pe o traiectorie...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel