Fitch Ratings a plasat sub supraveghere ratingul AAA al Statelor Unite, din cauza riscului unei incapacităţi de plată

pexels-nout-gons-378570-1_80696600
SUA. Foto: Pexels.com
Fitch plaseză ratingul AAA al Statelor Unite sub supraveghere în perspectiva unei posibile retrogradări.

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a decis miercuri să plaseze "sub supraveghere" ratingul AAA al Statelor Unite, cel mai ridicat posibil, din cauza riscului unei incapacităţi de plată, potrivit unui comunicat, scrie AFP.

Această decizie "reflectă tensiunile politice care împiedică rezolvarea problemei, cum ar fi ridicarea sau suspendarea plafonului datoriei, în timp ce termenul limită se apropie rapid", a explicat agenţia.

Congresul trebuie să ridice rapid plafonul datoriei pentru a evita un default, ceea ce Trezoreria SUA spune că s-ar putea întâmpla în nouă zile. Acest plafon este în prezent de 31.000 de miliarde de dolari.

Fitch "se aşteaptă" la o rezolvare în timp util, a precizat comunicatul.

Însă experţii cred că "au crescut riscurile ca plafonul datoriei să nu fie ridicat sau suspendat la timp şi ca guvernul să înceapă să eşueze în efectuarea unor plăţi".

Echipele preşedintelui Joe Biden şi negociatorii taberei republicane nu au găsit încă un compromis.

Pentru a vota în favoarea unui plafon mai mare al datoriei, republicanii cer un efort bugetar. Democraţii sunt, de asemenea, în favoarea reducerii deficitului, dar nu în acelaşi mod.

"Eşecul de a ajunge la un acord (...) ar fi un semn negativ în termeni de guvernanţă în general şi voinţa Statelor Unite de a-şi onora obligaţiile la timp", a insistat Fitch.

Agenţia a semnalat că va urmări îndeaproape ce se va întâmpla: dacă Statele Unite nu plătesc o datorie scadentă la 1 sau 2 iunie, aceasta va fi considerată în stare de nerambursare, iar scadenţele ulterioare, datorate în 30 de zile, vor deveni "foarte riscante" (CCC).

Fitch notează, însă, că pentru toate celelalte datorii, ratingul va rămâne neschimbat, întrucât ţara deţine principala rezervă de bani din lume.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
x close