Falimente, șomaj. ”Este foarte periculos ceea ce se întâmplă”, avertizează Mircea Coșea

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Un tabloul care dă fiori pe șira spinării
Un tabloul care dă fiori pe șira spinării

Profesorul de economie Mircea Coșea a făcut o radiografie a situației actuale din economia României și a explicat de ce țara noastră se va confrunta cu o criză de lichiditate. 

Potrivit ultimelor estimări, cifra de afaceri a multora dintre companiile care activează în România a scăzut cu 60%, în condițiile în care datoriile au crescut cu 30%. Ce înseamnă acest lucru? Că vor urma concedieri, că multe firme se vor închide? 

Un moment imposibil de evitat

”Este un moment pe care l-am anticipat încă din ultimele luni ale anului trecut, pentru că este vorba despre o evoluție imposibil de evitat în absența unor măsuri economice care trebuiau luate atunci. Și care nu sunt luate nici acum, de altfel. La ce mă aștept? O să vă spun”, a declarat profesorul de economie Mircea Coșea într-o intervenție telefonică la postul de televiziune Antena3 CNN.

Două lucuri importante 

”Mă aștept la o decădere economică în următoarele două-trei luni. O decădere care se va manifesta printr-un număr important de societăți care își vor înceta activitatea, altele se vor închide definitiv, intră în faliment. De ce? Pentru că există două lucruri importante. În primul rând incapacitatea de a suporta prețurile mari. Deci ele devin incompatibile pe piața mondială. Pe de altă parte, această orientare a industriei românești aproape unidimensională spre câteva puncte vest-europene în ceea ce privește producția de mărfuri și de asamblare auto va intra în criză. Iar asta pentru că se întâmplă modificări importante în această zonă. În România nu merge linia asta, iar ceea ce mă îngrijorează este faptul că Renault se retrage încet, încet și vom intra într-o situație în care comenzile vor fi din ce în ce mai rare.

Orice ar face BNR este insuficient

Deci, va fi un număr din ce în ce mai mare de falimente, de încetare de activitate. Iar asta înseamnă șomaj. Unde vom ajunge mai departe? La o criză de lichiditate. Adică lipsa de bani, lipsa de venituri a populației rămasă șomeră, va face ca economia să meargă în jos foarte rapid. Consumul scade, consumul se va baza din ce în ce mai mult pe importuri, care vor aduce inflație, pentru că producția românească nu poate să facă față. Deci, în momentul de față îngrijorarea mea este foarte serioasă, pentru că orice ar face Banca Națională, orice ar spune domnul Mugur Isărescu, este insuficient. România are nevoie de măsuri care să stăpânească inflația nu doar de natură monetară, ci și de natură structurală, politice și economice, pe care Guvernul nu le ia și văd că nici nu văd altă preocupare decât acele pachete sociale. Este foarte periculos ceea ce se întâmplă”, a concluzionat profesorul Mircea Coșea.  

Citește și România în 2023. Mircea Coșea: Vor apărea alte două crize. ”Într-o lună, două”

Dar, în loc să facem acest lucru, ministerul Energiei a tăiat producția de energie electrică pe cărbuni, a vândut, într-o manieră care este, după părerea mea, condamnabilă, mari capacități de producție pe cărbune, cum este Mintia, nu a deschis minele de cărbune din motive pe care nu le putem accepta ca fiind valabile - niște proteste ale unor ONG-uri. Așa că, în momentul de față, asistăm la niște vorbe, care spun că se vor deschide mine și capacități de producție pe cărbune. Dar nu este posibil. Pentru că, în primul rând, minele nu produc, iar în al doilea rând, pentru că nu poți pune în funcțiune o instalație care a fost pusă în rezervă într-o perioadă relativ scurtă, fără oameni, fără tehnică, fără investiții. Acesta este un aspect. ...

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0831
Diferența -0.0001
Zi precendentă 5.0832
USD
Azi 4.3835
Diferența 0.0093
Zi precendentă 4.3742
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0831 RON
USD flag1 USD = 4.3835 RON
GBP flag1 GBP = 5.8393 RON
CHF flag1 CHF = 5.5054 RON
AUD flag1 AUD = 2.8464 RON
DKK flag1 DKK = 0.6806 RON
CAD flag1 CAD = 3.1284 RON
HUF flag1 HUF = 0.0131 RON
JPY flag1 JPY = 0.0289 RON
NOK flag1 NOK = 0.4364 RON
SEK flag1 SEK = 0.4643 RON
XAU flag1 XAU = 572.5594 RON
Monede Crypto
1 BTC = 483088.53RON
1 ETH = 17041.21RON
1 LTC = 411.04RON
1 XRP = 10.59RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET22139.630.67%
BET-BK4265.350.54%
BET-EF1208.900.70%
BET-FI79363.950.50%
BET-NG1649.810.90%
BET-TR51388.190.67%
BET-TRN49684.410.67%
BET-XT1905.520.67%
BET-XT-TR4331.860.67%
BET-XT-TRN4198.820.67%
BETAeRO965.50-0.12%
BETPlus3228.410.64%
RTL49628.580.69%

Opinii

Alexandru Nazare / Foto: gov.ro

Nazare, după depistarea fraudei cu mașini second-hand: Nimeni nu e mai presus de lege

O nouă schemă de fraudă fiscală de amploare,...

Gabriel Biriș

Gabriel Biriș, reacție la deciziile CCR: Amatorism sau sabotaj?

Avocatul Gabriel Biriș critică dur modul în...

Fermier / Foto: Oana Pavelescu

Mircea Coșea: România va intra într-o criză agricolă

România riscă să intre, în anii următori,...

Comunicate de presa

Banca de Investiții și Dezvoltare

Ministerul Finanțelor și Banca de Investiții și Dezvoltare: noi programe de finanțare pentru IMM-uri

Ministerul Finanțelor și Banca de Investiții...

Mihai Voicu

Industria berii cere stabilitate economică: investiții record și planuri de extindere

Industria berii din România a ajuns la o...

Circulația s-a redeschis pe Transalpina / Foto: Oana Pavelescu

Transfăgărășanul și Transalpina, închise pentru iarnă. Ce sectoare sunt afectate

Compania Națională de Administrare a...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel