Europa se întoarce la rădăcini: Intel face investiții-gigant, de 80 de miliarde de euro, în fabrici de cipuri

Noua politică europeană, prin care se dorește creșterea autonomiei economiei europene în raport cu China, a fost îmbrățișată imediat de gigantul american Intel, care va construi cel puțin două fabrici pentru cipuri de înaltă tehnologie.

Investiția Intel în Europa ar putea ajunge la 80 miliarde EUR în următorul deceniu.

De asemenea, directorul general de la Intel, Pat Gelsinger a spus că, până la finele acestui an, grupul va anunţa locul unde vor fi amplasate două noi uzine europene pentru producţia de cipuri.

În prezent există speculaţii cu privire la posibilele locaţii, cel mai probabil în Germania şi Franţa, dar în cursă este şi Polonia, ţară unde Intel este deja prezent.

Construirea în UE a unor fabrici de semiconductori avansate și extinderea capacităților Uniunii vor face ca lanțurile de aprovizionare europene să devină mai reziliente și să contribuie la obiectivul UE de a-și dubla cota de producție globală de cipuri, de la 9 la 20% până în 2030.

Acest lucru ar putea permite, de asemenea, Europei să deservească piețele globale de tehnologie transformând cipurile într-un produs de export foarte valoros, scrie Politico.

Intel este cel mai mare producător de procesoare pentru calculatoare personale şi centre de date. În primăvara acestui an, Gelsinger spune că, în decurs de şase până la nouă luni, grupul american vrea să înceapă să producă cipuri pentru producătorii auto pentru a ajuta la eliminarea deficitului de aprovizionare cu semiconductori care perturbă producţia de automobile la nivel mondial. Deocamdată nu este clar dacă cel mai recent al celor de la Intel va ajuta la atingerea acelui obiectiv.

Prezent la salonul auto de la München, Pat Gelsinger a spus că obiectivul Intel este "un proiect total de 80 de miliarde de euro pe parcursul următorului deceniu care să fie un catalizator pentru industria semiconductorilor un catalizator pentru întreaga industrie a tehnologiei".

Citește și: Brașovul ar putea acorda vouchere pentru biciclete. Care este bugetul

"Automobilele devin computere cu roţi. Aveţi nevoie de noi şi noi avem nevoie de noi. Obiectivul este să punem la punct un centru de inovaţie în Europa, pentru Europa", a spus Gelsinger la salonul auto de la München.

Gelsinger a mai spus că Intel vrea ca UE să se angajeze să acorde ajutoare de stat pentru programul de investiţii propus de Intel pentru Europa. Pentru grupul american, constructorii auto sunt o prioritate strategică cheie. Gelsinger a dezvăluit marţi că Intel se aşteaptă ca în 2030 cipurile să reprezinte 20% din costul vehiculelor, o creştere de cinci ori faţă de 4% din costuri în 2019.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.092
Diferența 0.0006
Zi precendentă 5.0914
USD
Azi 4.3312
Diferența -0.0047
Zi precendentă 4.3359
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0920 RON
USD flag1 USD = 4.3312 RON
GBP flag1 GBP = 5.8138 RON
CHF flag1 CHF = 5.4410 RON
AUD flag1 AUD = 2.8743 RON
DKK flag1 DKK = 0.6816 RON
CAD flag1 CAD = 3.1442 RON
HUF flag1 HUF = 0.0132 RON
JPY flag1 JPY = 0.0280 RON
NOK flag1 NOK = 0.4251 RON
SEK flag1 SEK = 0.4651 RON
XAU flag1 XAU = 595.7096 RON
Monede Crypto
1 BTC = 379181.83RON
1 ETH = 12750.36RON
1 LTC = 342.29RON
1 XRP = 8.32RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET24130.620.43%
BET-BK4793.090.68%
BET-EF1310.940.31%
BET-FI93104.730.16%
BET-NG1770.500.03%
BET-TR56505.670.43%
BET-TRN54583.300.43%
BET-XT2085.760.39%
BET-XT-TR4774.470.39%
BET-XT-TRN4624.590.39%
BETAeRO930.39-0.22%
BETPlus3508.370.40%
RTL54315.310.41%

Opinii

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu: Românii nu mai cred în promisiuni și își strâng singuri cureaua

Românii nu mai cred în promisiuni și se...

Vladimir Putin, în timpul vizitei din Alaska

România, vulnerabilă într-un eventual acord SUA–Rusia

De Ziua Națională, în timp ce România își...

Tricolorul României

România la 1 Decembrie: trecut glorios, prezent plin de întrebări grele

Ziua de 1 Decembrie nu este doar o aniversare...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel