Elena Cristian: Oamenii se TEM să ajungă în SPITALE

Dana Mihai |
Data actualizării: | Data publicării:
Peste 23% dintre persoanele infectate au primit îngrijiri medicale la cel puţin o lună după infectare.
Peste 23% dintre persoanele infectate au primit îngrijiri medicale la cel puţin o lună după infectare.

Elena Cristian a vorbit despre lipsa de încredere a oamenilor în insituțiile statului și în sistemul sanitar.

"În România lipsa de încredere în Instituțiile Statului duce la astfel de situații și lipsa de încredere într-un sistem sanitar care a fost dărâmat în 30 de ani NU a fost recunostruit DELOC, nici măcar susținut. Oamenii se tem să ajungă în spitale, NU VOR să ajungă în spitale, de aceea stau acasă, din acest motiv unii dintre ei poate au avut simptome de COVID-19 și nu au mers și au stat acasă.", a declarat Elena Cristian.

Cazul Timișoara. Elena Cristian: O BÂLBÂIALĂ în DECIZII

Jurnalista explică care este motivul creșterii alarmante de cazuri COVID-19.

"De aici și toată această nebunie, toată această creștere alarmantă a numărului de cazuri, dintr-o lipsă de încredere pe de-o parte în instituțiile statului și pe de altă parte în sistemul sanitar. NU spun în medici, NU spun în oamenii care lucrează acolo, NU vreau să generalizez. Doar că politicienii INDIFERENT de culoarea lor, indiferent dacă au fost la guvernare sau sunt pentru prima oară la guvernare ar trebui să învețe ceva.", a mai spus Elena Cristian.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0943
Diferența -0.0007
Zi precendentă 5.095
USD
Azi 4.313
Diferența -0.0085
Zi precendentă 4.3215
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0943 RON
USD flag1 USD = 4.3130 RON
GBP flag1 GBP = 5.9129 RON
CHF flag1 CHF = 5.5509 RON
AUD flag1 AUD = 3.0277 RON
DKK flag1 DKK = 0.6821 RON
CAD flag1 CAD = 3.1573 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0275 RON
NOK flag1 NOK = 0.4465 RON
SEK flag1 SEK = 0.4812 RON
XAU flag1 XAU = 700.6082 RON
Monede Crypto
1 BTC = 317649.82RON
1 ETH = 9347.48RON
1 LTC = 255.37RON
1 XRP = 6.67RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET27369.04-0.31%
BET-BK5553.53-0.02%
BET-EF1468.30-0.55%
BET-FI104846.261.50%
BET-NG1981.57-0.67%
BET-TR64091.57-0.31%
BET-TRN61910.86-0.31%
BET-XT2372.79-0.17%
BET-XT-TR5431.70-0.17%
BET-XT-TRN5261.15-0.17%
BETAeRO996.801.53%
BETPlus3968.06-0.32%
RTL61507.58-0.36%

Opinii

Claudiu Năsui
Claudiu Năsui

Năsui: Legea capitalului social scoate din joc micii antreprenori

Legea care majorează capitalul social minim și...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel