Efectele crizei. Bogații au acumulat mai mulți bani

DCBusiness Team |
Data publicării:
Guvernul Ungariei majorează cu 109 milioane de dolari capitalul companiei energetice de stat MVM
Guvernul Ungariei majorează cu 109 milioane de dolari capitalul companiei energetice de stat MVM

Efecte criză. Bogații care se reunesc la Davos la forumul destinat celor mai bogați și influenți oameni de pe glob au sporit averea pe care o au în urma crizei.

10 ani de criza financiară au fost resimțiti pozitiv de participanţii la Forumul Economic Mondial de la Davos, care va avea loc săptămâna viitoare (22 - 25 ianuarie). Aceștia  par să fi recuperat ce au pierdut, şi chiar mai mult decât atât.

David Rubenstein şi-a dublat averea din 2009, iar a lui Jamie Dimon s-a triplat în timp ce Stephen Schwarzman şi-a sporit averea de şase ori. REzultatele sunt uimitoare privite prin prisma tulburărilor economice şi politice din ultimul deceniu, de la Lehman Brothers la Brexit până la Donald Trump. Bogații de la Davos au crescut cu 175 de miliarde de dolari, în timp ce averea medie a gospodăriilor americane a stagnat, scrie Bloomberg.

Dimon reprezintă un JPMorgan Chase & Co. mai mare şi mai profitabil decât oricând iar Schwarzman conduce Blackstone Group cel mai mare manager de active alternative din lume, în valoare de 457 miliarde de dolari la 30 septembrie 2018, de la 95 miliarde de dolari la sfârşitul anului 2008.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0894
Diferența 0.0003
Zi precendentă 5.0891
USD
Azi 4.3816
Diferența 0.0076
Zi precendentă 4.374
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0894 RON
USD flag1 USD = 4.3816 RON
GBP flag1 GBP = 5.8745 RON
CHF flag1 CHF = 5.4663 RON
AUD flag1 AUD = 2.9395 RON
DKK flag1 DKK = 0.6811 RON
CAD flag1 CAD = 3.1539 RON
HUF flag1 HUF = 0.0132 RON
JPY flag1 JPY = 0.0277 RON
NOK flag1 NOK = 0.4347 RON
SEK flag1 SEK = 0.4753 RON
XAU flag1 XAU = 648.8063 RON
Monede Crypto
1 BTC = 413262.83RON
1 ETH = 14402.67RON
1 LTC = 327.94RON
1 XRP = 8.93RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET27375.081.03%
BET-BK5434.981.50%
BET-EF1485.020.75%
BET-FI100977.432.90%
BET-NG2015.731.03%
BET-TR64105.751.03%
BET-TRN61924.561.03%
BET-XT2361.151.15%
BET-XT-TR5405.071.15%
BET-XT-TRN5235.351.15%
BETAeRO982.230.23%
BETPlus3971.281.03%
RTL61714.311.02%

Opinii

Aragaz. Foto: Freepik.com
Alexandru Nazare

Alexandru Nazare și bilanțul fiscal, mai mult un exercițiu de PR

Alexandru Nazare își prezintă bilanțul fiscal...

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

Avertismentul economistului Adrian Negrescu: Taxele locale, majorate excesiv

Economistul Adrian Negrescu atrage atenția că...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel