De vineri se pune în funcţiune noul sistem electronic de declarare a mărfurilor la import

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:

De la 1 august, România modernizează procesul de declarare a mărfurilor la import, anunţă Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor.

"Noul sistem implementat va contribui semnificativ la reducerea timpilor de aşteptare pentru mărfurile aflate în vamă şi va sprijini mediul de afaceri care, în repetate rânduri, a semnalat întârzierile nejustificate în acordarea liberului de vamă. Este, totodată, un răspuns concret la solicitările venite din partea acestora, în condiţiile în care implementarea acestui sistem a fost amânată de peste un an. Prin această măsură, ne propunem să fluidizăm şi să eficientizăm operaţiunile vamale", a scris ministrul, miercuri, pe pagina sa de Facebook.

Începând de vineri, ora 12:00, Autoritatea Vamală Română (AVR) pune în funcţiune noul sistem electronic de declarare a mărfurilor la import, unul complet digitalizat şi interconectat cu bazele de date europene, gestionând automat atât taxele vamale, cât şi eventualele restricţii aplicabile la nivelul UE.

Potrivit şefului de la Finanţe, noul sistem înseamnă digitalizarea completă a procesului de import, fără hârtii şi fără deplasări inutile, timp de procesare redus şi schimb de date în timp real cu vama, automatizarea calculelor privind taxele şi arhivarea electronică a tuturor declaraţiilor, transparenţă sporită şi trasabilitate completă a bunurilor importate şi interconectare cu sisteme şi aplicaţii ale Comisiei Europene, respectiv mai multă predictibilitate pentru firmele care operează internaţional.

"Acesta este nu doar un pas major spre eficienţă administrativă, ci şi închiderea procedurii de infringement lansată de Comisia Europeană împotriva României, care viza dezvoltarea şi instalarea sistemelor electronice prevăzute de Codul Vamal al Uniunii. Cu mai multă seriozitate şi rigoare, România poate livra soluţii concrete şi eficiente, în interesul economiei şi al contribuabililor", a precizat Alexandru Nazare.

Noile sisteme electronice de declarare a mărfurilor sunt sistemul naţional de import - SNI, care va înlocui actualul sistem de declarare a mărfurilor la import RCDPS, şi sistemul de depozitare temporară şi notificarea de prezentare - TSD PN, care va asigura trecerea la mediul complet electronic, prin intrarea în producţie a componentei TSD, componenta PN fiind operaţională din data de 14 noiembrie 2024 (cu extindere pentru toate modurile de transport de la 1 aprilie 2025).

Sistemele sunt destinate procesării declaraţiilor vamale de import şi declaraţiilor de depozitare temporară/notificărilor de prezentare şi sunt bazate exclusiv pe schimbul securizat de informaţii cu operatorii economici, preciza AVR în urmă cu o săptămână.

Aceste sisteme prevăd modalităţi diferite de depunere a declaraţiilor prin utilizarea interfeţei sistemului pentru completarea datelor, respectiv a soluţiei system to system pentru transmiterea datelor, precum şi încărcarea datelor prin fişiere de tip xml.

Potrivit AVR, funcţionalităţile şi procesele implementate vor conduce la simplificarea formalităţilor şi reducerea timpilor de aşteptare în vamă având în vedere, printre altele, că: declaraţiile nu vor mai fi tipărite fiind transmise numai în format electronic, fiind implementată şi semnătura electronică; transmiterea autorizaţiilor, certificatelor şi a documentelor justificative se va face în format electronic prin intermediul sistemelor şi validarea automată cu sistemele electronice specifice; schimbul de mesaje cu sistemul CERTEX de la nivelul Comisiei Europene pentru validarea certificatelor şi managementul cantităţii în SNI; schimbul de informaţii cu operatorii economici se va face electronic pe fluxul de vămuire, ceea ce va permite ca în etapa de control să poată fi solicitate documente şi informaţii suplimentare; acordarea liberului de vamă se face în mod automat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0764
Diferența -0.0006
Zi precendentă 5.077
USD
Azi 4.4386
Diferența 0.0412
Zi precendentă 4.3974
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0764 RON
USD flag1 USD = 4.4386 RON
GBP flag1 GBP = 5.8741 RON
CHF flag1 CHF = 5.4564 RON
AUD flag1 AUD = 2.8627 RON
DKK flag1 DKK = 0.6803 RON
CAD flag1 CAD = 3.2057 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0296 RON
NOK flag1 NOK = 0.4301 RON
SEK flag1 SEK = 0.4548 RON
XAU flag1 XAU = 472.1813 RON
Monede Crypto
1 BTC = 524238.70RON
1 ETH = 16779.77RON
1 LTC = 484.65RON
1 XRP = 13.75RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET20226.851.01%
BET-BK3846.761.08%
BET-EF1094.751.06%
BET-FI63642.840.40%
BET-NG1459.101.46%
BET-TR46930.531.02%
BET-TRN45376.281.02%
BET-XT1718.841.02%
BET-XT-TR3904.861.03%
BET-XT-TRN3785.181.03%
BETAeRO927.500.67%
BETPlus2965.730.98%
RTL45022.111.08%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel