Cumulul pensie-salariu pentru persoanele PENSIONATE ANTICIPAT

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
Acești români nu pot cumula pensia cu salariul
Acești români nu pot cumula pensia cu salariul

Persoanele pensionate anticipat sau anticipat parțial pot cumula veniturile din pensie cu alte venituri. Totuși, spre deosebire de cei ieșiți la pensie pentru limită de vârstă, persoanele pensionate anticipat nu pot obține venituri din salarii, ci doar din alte activități.

Articolul 114 din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice specifică faptul că plata pensiei se suspendă atunci când „pensionarul, beneficiar al unei pensii anticipate sau al unei pensii anticipate parțiale”, realizează venituri lunare din salarii sau din funcții elective, notează Avocatnet.

Suspendarea plății pensiei se face începând cu luna următoare celei în care cel pensionat anticipat obține venituri din salarii, indiferent dacă este vorba de un contract de muncă cu normă întreagă sau part time.

Potrivit articolului 118, activitățile independente și veniturile rezultate din din drepturile de proprietate intelectuală nu afectează plata pensiei anticipate, indiferent de nivelul veniturilor.

Citește și: Ce VENITURI mai are o familie în România

Codul fiscal definește activitatea independentă ca orice activitate desfășurată de către o persoană fizică în scopul obținerii de venituri, care îndeplinește cel puțin patru dintre următoarele criterii:

- dispune de libertatea de alegere a locului și a modului de desfășurare a activității, precum și a programului de lucru;

- dispune de libertatea de a desfășura activitatea pentru mai mulți clienți;

- riscurile inerente activității sunt asumate de către persoana fizică ce desfășoară activitatea;

- activitatea se realizează prin utilizarea patrimoniului persoanei fizice care o desfășoară;activitatea se realizează de persoana fizică prin utilizarea capacității intelectuale și/ sau a - prestației fizice a acesteia, în funcție de specificul activității;

- face parte dintr-un corp/ ordin profesional cu rol de reprezentare, reglementare și supraveghere a profesiei desfășurate;

- dispune de libertatea de a desfășura activitatea direct, cu personal angajat sau prin colaborare cu terțe persoane.

Potrivit viitoarei legi a pensiilor, din 2023, în loc de pensie anticipată și pensie anticipată parțială, vom avea doar pensia anticipată. Practic, se va renunța la pensia anticipată fără penalizări și se va păstra doar cea cu penalizări, scrie publicația Avocatnet.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.092
Diferența 0.0006
Zi precendentă 5.0914
USD
Azi 4.3312
Diferența -0.0047
Zi precendentă 4.3359
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0920 RON
USD flag1 USD = 4.3312 RON
GBP flag1 GBP = 5.8138 RON
CHF flag1 CHF = 5.4410 RON
AUD flag1 AUD = 2.8743 RON
DKK flag1 DKK = 0.6816 RON
CAD flag1 CAD = 3.1442 RON
HUF flag1 HUF = 0.0132 RON
JPY flag1 JPY = 0.0280 RON
NOK flag1 NOK = 0.4251 RON
SEK flag1 SEK = 0.4651 RON
XAU flag1 XAU = 595.7096 RON
Monede Crypto
1 BTC = 378186.13RON
1 ETH = 12766.47RON
1 LTC = 342.21RON
1 XRP = 8.30RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET24130.620.43%
BET-BK4793.090.68%
BET-EF1310.940.31%
BET-FI93104.730.16%
BET-NG1770.500.03%
BET-TR56505.670.43%
BET-TRN54583.300.43%
BET-XT2085.760.39%
BET-XT-TR4774.470.39%
BET-XT-TRN4624.590.39%
BETAeRO930.39-0.22%
BETPlus3508.370.40%
RTL54315.310.41%

Opinii

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu: Românii nu mai cred în promisiuni și își strâng singuri cureaua

Românii nu mai cred în promisiuni și se...

Vladimir Putin, în timpul vizitei din Alaska

România, vulnerabilă într-un eventual acord SUA–Rusia

De Ziua Națională, în timp ce România își...

Tricolorul României

România la 1 Decembrie: trecut glorios, prezent plin de întrebări grele

Ziua de 1 Decembrie nu este doar o aniversare...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel