Cumpărare vechime pensie 2022. Cât te costă să cumperi un an de vechime în muncă

Mihai Ciobanu |
Data actualizării: | Data publicării:
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com

Veste bună pentru cei care vor să-şi cumpere vechime şi, astfel, să-şi completeze stagiul de cotizare.

Românii care vor să-şi completeze perioadele în care nu au contribuit la sistemul de pensii au posibilitatea să-şi "cumpere" vechime în muncă, până la finele lunii august 2023. 

OUG 163/2020 prevede că până la data de 1 septembrie 2023, persoanele care nu au calitatea de pensionari pot efectua plata contribuției de asigurări sociale pentru perioade de cel mult 6 ani anteriori lunii încheierii contractului de asigurare, în care persoana nu a realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia, în țară, în statele membre ale Uniunii Europene sau în alte state cu care România aplică instrumente juridice internaționale în domeniul securității sociale.

Plata contribuției de asigurări sociale datorate se efectuează într-o singură tranșă sau eșalonat, în tranșe lunare, până la data de 31 august 2023. Plățile retroactive ale contribuției la asigurările sociale (CAS) se pot face în vederea obținerii pensiei pentru limită de vârstă.

 Începând cu 1 ianuarie 2022:

- Venitul minim lunar asigurat în baza contractului de asigurare socială este de 2.550 lei (valoarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată);

- Cuantumul contribuției de asigurări sociale aferent acestui venit este de 638 lei, informează Casa de Pensii.

Ceea ce înseamnă că pentru un an de vechime, românii trebuie să plătească circa 7.650 lei. Cei interesați pot alege să plătească integral, într-o singură tranșă, sau în mai multe tranșe lunare.

 

Citeşte şi: E vestea zilei pentru pensionari! Ministrul Muncii: Aşa va fi pe viitor. Aspect extrem de important

 

Plafonul de 9,4% din PIB care limitează cheltuielile cu pensiile va fi flexibilizat, a declarat, joi, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi.

Marius Budăi a venit cu noi informaţii despre pensii, într-o conferinţă de presă organizată la finalul întâlnirii pe care a avut-o cu comisarul european responsabil pentru locuri de muncă şi drepturi sociale, Nicolas Schmit.

"Am discutat cu domnul comisar un aspect extrem de important aici în sistemul de pensii şi i-am explicat domnului comisar de ce sunt atât de imperativ când solicit flexibilizarea acestui procent de 9,4%. Aşa va fi pe viitor, acest procent de 9,4% va fi flexibilizat, din mai multe motive. Am fost amândoi de acord că sustenabilitatea sistemului public de pensii este foarte importantă, şi aşa trebuie să fie, şi susţinem acest lucru.

Însă sustenabilitatea sistemului de pensii, atât timp cât noi avem între 4 şi 5 milioane de cetăţeni români care au fost pregătiţi de România şi care contribuie la PIB-urile altor state din Europa, este un motiv extrem de important să solicităm flexibilizarea, şi vom obţine această flexibilizare de la Comisia Europeană", a afirmat Marius Budăi.

 

 

 

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0717
Diferența 0.0179
Zi precendentă 5.0538
USD
Azi 4.3254
Diferența -0.0317
Zi precendentă 4.3571
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0717 RON
USD flag1 USD = 4.3254 RON
GBP flag1 GBP = 5.9461 RON
CHF flag1 CHF = 5.4055 RON
AUD flag1 AUD = 2.8285 RON
DKK flag1 DKK = 0.6798 RON
CAD flag1 CAD = 3.1606 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0300 RON
NOK flag1 NOK = 0.4289 RON
SEK flag1 SEK = 0.4577 RON
XAU flag1 XAU = 464.6380 RON
Monede Crypto
1 BTC = 464321.18RON
1 ETH = 10500.77RON
1 LTC = 365.19RON
1 XRP = 9.17RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET18479.56-0.16%
BET-BK3488.90-0.01%
BET-EF1005.85-0.18%
BET-FI60952.920.21%
BET-NG1340.280.07%
BET-TR42692.73-0.09%
BET-TRN41297.04-0.10%
BET-XT1576.65-0.10%
BET-XT-TR3566.57-0.03%
BET-XT-TRN3458.78-0.04%
BETAeRO866.850.40%
BETPlus2713.99-0.15%
RTL41055.93-0.17%

Opinii

Oameni pe strada

Harta sărăciei și a bogăției în Europa: Ce loc ocupă România - Analiză

Luxemburg și Irlanda se află în fruntea...

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Donald Trump și Elon Musk

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel