Creşterea salariilor pentru personalul nedidactic, bonusuri pentru debutanţi şi alte stimulente. Ce promit guvernanţii să le ofere profesorilor, după şedinţa de duminică

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Foto: Gov.ro
Foto: Gov.ro

Ministerul Educaţiei vine cu precizări în contextul grevei profesorilor.

"În urma discuţiei din data de 21 mai 2023, desfăşurată la Palatul Victoria, la care au participat Premierul României - dl. Nicolae-Ionel Ciucă, Preşedintele Camerei Deputaţilor - dl. Marcel Ciolacu, reprezentanţi ai Executivului şi liderii federaţiilor sindicale reprezentative din învăţământ, facem următoarele precizări:

Ministerul Educaţiei împreună cu Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Ministerul Finanţelor şi Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene au început demersurile pentru elaborarea actelor normative care să creeze cadrul legal pentru:

* salarizarea întregului personal nedidactic din învăţământul de stat, la nivelul grilelor prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2022. Din analiza Ministerului Educaţiei, aceasta înseamnă o creştere de circa 9% a salariului şi un impact bugetar estimat la 90 de milioane de lei, până la finalul anului calendaristic, pentru cei aproape 55.000 de beneficiari din învăţământul preuniversitar şi 10.000 din învăţământul superior;

* acordarea unui bonus pentru profesorii debutanţi;

* acordarea unor stimulente financiare pentru profesorii care sunt încadraţi în unităţi de învăţământ din zone defavorizate.

Menţionăm că acordarea unor stimulente financiare pentru cadrele didactice care îşi desfăşoară activitatea în unităţi de învăţământ din zone defavorizate este unul dintre obiectivele cuprinse în proiectul Legii învăţământului preuniversitar, care se află, astăzi, la vot, în plenul Senatului României.

Reiterăm faptul că educaţia reprezintă o prioritate naţională pentru partidele aflate în actuala Coaliţie de guvernare", transmite Ministerul Educaţiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0974
Diferența 0.0018
Zi precendentă 5.0956
USD
Azi 4.3327
Diferența 0.0111
Zi precendentă 4.3216
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0974 RON
USD flag1 USD = 4.3327 RON
GBP flag1 GBP = 5.8393 RON
CHF flag1 CHF = 5.5813 RON
AUD flag1 AUD = 3.0579 RON
DKK flag1 DKK = 0.6822 RON
CAD flag1 CAD = 3.1659 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0279 RON
NOK flag1 NOK = 0.4523 RON
SEK flag1 SEK = 0.4776 RON
XAU flag1 XAU = 700.9567 RON
Monede Crypto
1 BTC = 292959.89RON
1 ETH = 8447.81RON
1 LTC = 230.67RON
1 XRP = 6.06RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET29193.910.74%
BET-BK5810.970.76%
BET-EF1573.930.77%
BET-FI111563.050.74%
BET-NG2101.590.71%
BET-TR68364.980.74%
BET-TRN66038.860.74%
BET-XT2532.540.79%
BET-XT-TR5797.400.79%
BET-XT-TRN5615.380.79%
BETAeRO1029.590.54%
BETPlus4227.020.73%
RTL65652.190.70%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Analistul Adrian Negrescu

Negrescu: România toacă miliarde, dar nu construiește nimic care să producă bani

România cheltuiește miliarde de euro din...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru...

Comunicate de presa

CEC Bank
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Fermieri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel