COVID-19. VARIANTA INDIANĂ l-a înfrânt pe Boris Johnson

boris-johnson_99188800
Boris Johnson
Premierul Boris Johnson renunță la planul de a ridica restricțiile pe 21 iunie și amână ridicarea carantinei cu patru săptămâni, întrucât varianta indiană delta mai infecțioasă se răspândește rapid în Marea Britanie și amenință să submineze efortul țării de a ieși din pandemie.

Guvernul din Londra a fost forțat să acționeze după ce modelarea a arătat că internările în spitale ar putea atinge niveluri similare cu primul val de infecții din primăvara anului 2020 - un vârf de peste 3.000 pe zi - s-ar fi respectat programul pentru a pune capăt regulilor de distanțare socială pe 21 iunie, a anunțat Boris Johnson într-un briefing televizat de luni, adăugând că nu există altă opțiune decât să amâne planul până pe 19 iulie, notează Bloomberg.

Scopul este de a preveni creșterea spitalizărilor și de a evita adăugarea a mii de persoane la ceea ce este deja cel mai mare număr de decese din Europa, permițând mai multor persoane să primească a doua doză de vaccin. Johnson a spus că este „destul de încrezător” că nu va mai exista o amânare după data de 19 iulie, în timp ce unii membri ai guvernului său, Partidul Conservator, au accentuat problmema impactulului asupra economiei.

„Obiectivul acestei scurte întârzieri este de a folosi aceste săptămâni valoroase și cruciale pentru a salva mii de vieți - vieți care mi-e teamă  că altfel s-ar pierde - prin vaccinarea a milioane de oameni cât mai repede posibil”, a spus premierul britanic.

Vești proaste pentru românii din Marea Britanie

În timp ce Marea Britanie a câștigat atenția globală prin lansarea rapidă a campaniei de vaccinare, țara se confruntă cu o situație mai puțin de invidiat în Europa după apariția variantei delta extrem de transmisibilă identificată pentru prima dată în India. Directorul european al Organizației Mondiale a Sănătății, Hans Kluge, a avertizat săptămâna trecută că varianta indiană peste ”pregătită să domine” pe tot continentul.

Problema pentru Marea Britanie este că programul său de inoculare a prelungit timpul dintre doze într-un efort de a obține cât mai multe vaccinări cât mai repede posibil. Noua variantă a schimbat calculul după ce au apărut dovezi că sunt necesare două doze pentru protecție. Guvernul accelerează acum vaccinarea cu a doua doză.

Prelungirea carantinei se așteaptă să fie votată miercuri în Parlamentul Marii Britanii, iar Johnson va trebui să facă față furiei colegilor conservatori pentru că a dat înapoi de la ceea ce au numit „Ziua Libertății”.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Declarația zilei Vezi toate articolele
x close