Coronavirus. Altfel de ȘCOALĂ în SUA. Soluția găsită de părinți

Simona Haiduc |
Data actualizării: | Data publicării:
O soluție care costă însă
O soluție care costă însă

Autoritățile americane au decis să amâne cu o săptămână deschiderea noului an școlar: situația epidemiologică ridică încă mari probleme, iar riscul apariției unor noi focare rămâne destul de ridicat. Totuși, numeroși părinți au găsit o soluție care permite copiilor lor să reia cursurile.

Este vorba de învățământul în format ”capsulă”, tot mai popular în Statele Unite și care presupune constituirea de mici grupuri de copii, de regulă de pe aceeași stradă sau din același imobil. Ei se reunesc în locuința unuia sau a altuia dintre elevi, pentru a lucra cu un profesor, de cele mai multe ori prezent fizic. 

Această soluție rezolvă mai multe probleme: în primul rând, copiii se află sub permanentă supraveghere, fie a cadrului didactic, fie a părinților în locuința cărora se organizează aceste ”capsule”. Pe de altă parte, orele se desfășoară ca la școală, cu pauze și program prelungit pentru efectuarea temelor. În plus, fiind vorba de grupuri mici formate din aceleași persoane, riscul de transmitere a noului virus se reduce, una dintre condiții fiind ca, în timpul liber să fie evitate contactele cu străinii. 

Mai mult, această soluție permite copiilor să socializeze direct, nu virtual prin intermediul diferitelor dispozitive digitale, un aspect foarte important în formarea tinerilor. ”Această variantă de învățământ a apărut în condițiile în care numeroși părinți și-au dat seamă că educația la distanță, online, este dificilă pentru copiii lor, iar lipsa colegilor complică și mai mult lucrurile”, a explicat Pedro Noguera, decanul școlii de științe și educație a Universității Southern California. 

Citește și Cum ÎNCEPE școala? După SCENARII. Cine le elaborează, până când

Totuși, nu este o soluție pe care și-o pot permite toți părinții. În primul rând, aceste capsule se organizează în spații deschide - pe o terasă suficient de spațioasă a unui apartament, în garajul casei sau într-un loc special amenajat în curte. Firește, chiar și în aceste condiții, masca este obligatorie, la fel și spălatul pe mâini la intervale regulate. În al doilea rând este vorba de aspectul financiar, o lună de studii în acest sistem costând de la 1000 la 1300 de dolari. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.973
Diferența 0.0020
Zi precendentă 4.971
USD
Azi 4.6085
Diferența 0.0193
Zi precendentă 4.5892
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 29-03-2024
EUR flag1 EUR = 4.9730 RON
USD flag1 USD = 4.6085 RON
GBP flag1 GBP = 5.8167 RON
CHF flag1 CHF = 5.0914 RON
AUD flag1 AUD = 2.9924 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.3896 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4255 RON
SEK flag1 SEK = 0.4316 RON
XAU flag1 XAU = 327.8351 RON
Monede Crypto
1 BTC = 324785.56RON
1 ETH = 16466.08RON
1 LTC = 435.92RON
1 XRP = 2.85RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.97% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.08%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16928.98 0.59%
BET-BK 3104.20 0.52%
BET-FI 60700.98 0.95%
BET-NG 1217.08 0.61%
BET-TR 35125.60 0.59%
BET-TRN 34315.99 0.59%
BET-XT 1445.33 0.66%
BET-XT-TR 2965.22 0.66%
BET-XT-TRN 2901.75 0.66%
BETAeRO 1084.68 -0.45%
BETPlus 2497.77 0.56%
RTL 37198.07 0.62%

Opinii

Analistul Adrian Negrescu explicând cum stau lucrurile / FOTO: Facebook

Plafonarea prețurilor. Adrian Negrescu: Este doar o măsură de imagine, nimic altceva

Propunere controversată pe masa Executivului:...

Adrian Negrescu

Guvernul a uitat de austeritate (document). Negrescu: Drumul spre recesiune este bătut!

Ministerul Finanțelor a pus în dezbatere...

Un muncitor instalează o centrală termică / Foto: Freepik

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel