Contribuţiei de 2%. Ceilalți producători de energie cer anularea taxei

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Se vorbește despre discriminare
Se vorbește despre discriminare

Eliminarea contribuţiei de 2% din cifra de afaceri pentru producătorii de energie pe bază de cărbune reprezintă o discriminare evidentă faţă de ceilalţi operatori din piaţă, iar această taxă ar trebui anulată pentru toată lumea, a declarat Martin Moise, vicepreşedintele Organizaţiei Patronale a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile din România (PATRES). 

"Este evident că eliminarea contribuţiei doar pentru cărbune reprezintă o discriminare şi poate fi ajutor de stat. Sunt curios ce ar spune Comisia Europeană pe acest subiect, având în vedere că se acordă ajutor de stat pentru energia poluantă", a arătat Moise. Mai mult, Complexul Energetic Hunedoara trebuie oricum să returneze un ajutor de stat ilegal din trecut, a amintit el.

Doar efecte negative

"Această contribuţie ar trebui eliminată pentru toată lumea, pentru că efectele sunt doar negative şi vom asista la scumpiri. Ar fi naiv din partea lor să spună că nu va duce la scumpiri, pentru că orice taxă în plus are ca efect creşterea preţurilor. S-a văzut deja acest lucru de la 1 martie, când s-au majorat tarifele de distribuţie la energie, tocmai din această cauză", a completat reprezentantul producătorilor de energie regenerabilă.

În plus, potrivit acestuia, inclusiv reprezentanţii Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), în bugetul căreia se vor strânge banii din contribuţie, au spus că nu au nevoie de aceste sume. "Şi aşa preţul energiei este destul de mare şi începem să avem probleme de competitivitate, iar noi îl creştem şi mai mult, administrativ, şi nu ştim ce să facem cu banii", a conchis Moise.

Ce spun oficialii

Potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea OUG 114/2018, postat marţi seară pe site-ul Ministerului Finanţelor, va fi eliminată contribuţia de 2% din cifra de afaceri pentru producătorii de energie pe bază de cărbune. În ajun, ministrul Energiei, Anton Anton, a declarat că va propune acest lucru şi că are avizul Consiliului Concurenţei, dar un document trimis de Consiliul Concurenţei către minister arată că măsura ridică suspiciuni privind acordarea unui ajutor de stat şi ar trebui agreată cu Comisia Europeană şi cu ANRE.

Citește și OUG 114 modificată: 2% din cifra pe afaceri, doar pentru anumiți producători de energie

La rândul său, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a precizat că propunerea va fi aprobată doar dacă are avizul Consiliului Concurenţei şi dacă a fost discutată în prealabil cu toţi partenerii. Pe de altă parte, vicepreşedintele ANRE Zoltan Nagy-Bege a afirmat, tot marţi, că instituţia pe care o reprezintă nu are nevoie de banii care se vor strânge din contribuţia de 2%.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0896
Diferența -0.0015
Zi precendentă 5.0911
USD
Azi 4.3449
Diferența 0.0032
Zi precendentă 4.3417
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0896 RON
USD flag1 USD = 4.3449 RON
GBP flag1 GBP = 5.8140 RON
CHF flag1 CHF = 5.4650 RON
AUD flag1 AUD = 2.8718 RON
DKK flag1 DKK = 0.6812 RON
CAD flag1 CAD = 3.1499 RON
HUF flag1 HUF = 0.0132 RON
JPY flag1 JPY = 0.0276 RON
NOK flag1 NOK = 0.4267 RON
SEK flag1 SEK = 0.4665 RON
XAU flag1 XAU = 604.5466 RON
Monede Crypto
1 BTC = 385193.05RON
1 ETH = 13021.87RON
1 LTC = 336.33RON
1 XRP = 8.40RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET23857.77-0.41%
BET-BK4738.55-0.50%
BET-EF1297.21-0.36%
BET-FI91629.88-0.44%
BET-NG1761.46-0.15%
BET-TR55869.06-0.40%
BET-TRN53968.11-0.40%
BET-XT2061.60-0.42%
BET-XT-TR4719.33-0.42%
BET-XT-TRN4571.16-0.42%
BETAeRO932.430.15%
BETPlus3470.73-0.39%
RTL53660.54-0.41%

Opinii

Ionuț Dumitru, analist economic

Ionuț Dumitru: Prognoză a dobânzilor în România. Efecte pentru populație, firme și stat

Dobânzile ar urma să intre pe o traiectorie...

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu: Românii nu mai cred în promisiuni și își strâng singuri cureaua

Românii nu mai cred în promisiuni și se...

Vladimir Putin, în timpul vizitei din Alaska

România, vulnerabilă într-un eventual acord SUA–Rusia

De Ziua Națională, în timp ce România își...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel