Contabilii domină piața joburilor. Oportunități în creștere. Care e nivelul salariilor

contabil_89888900
Contabilitate / Foto: Freepik
Contabilii sunt la mare căutare în România.

Peste 52.000 de locuri de muncă au fost postate în primele 3 luni ale anului pe eJobs.ro, iar, din acestea, aproape 12.000 se adresează specialiștilor și seniorilor cu un nivel de experiență mai mare de 5 ani. Cei mai căutați sunt contabilii, inginerii, managerii de vânzări, dar și consultanții financiari.

„În ceea ce-i privește pe ingineri, aceștia formează o nișă aflată în deficit de candidați pe piața de recrutare și pentru care există oferte indiferent de specializarea pe care o au, de la ingineri constructori, ingineri mecanici, ingineri de instalații, proiectanți sau ingineri energeticieni”, spune Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs, cea mai mare platformă de recutare din România.

În ce domenii e nevoie de specialişti

În ceea ce privește domeniile pentru care este cea mai mare nevoie de specialiști în acest moment, pe primul loc se află serviciile, după care urmează retailul, construcțiile, industria alimentară, transport / logistică și turism. Sectorul aeronautic, advertising / marketing / PR, farma și real estate sunt, pe de altă parte, sectoarele care au cele mai puține joburi de specialiști scoase în piață. Orașele care au cea mai mare ofertă de locuri de muncă pentru seniori sunt București, Iași, Cluj – Napoca, Brașov, Ilfov, Constanța și Oradea.

Situaţia salariilor

Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, salariul mediu net, la nivel național, pentru seniorii cu mai mult de 5 ani de experiență, este de 6.400 de lei pe lună. Așteptările acestor candidați sunt, însă, cu 25% mai mari decât această medie și ajung la 8.000 de lei lunar. Domeniile în care specialiștii sunt cel mai bine plătiți sunt IT-ul, cu o medie de 10.650 de lei net, petrol / gaze (7.800 de lei), audit / consultanță (7.700 de lei), construcții (7.000 de lei) sau inginerie (7.000 de lei). Mai mici sunt salariile pentru pozițiile de seniori din call center / BPO (5.000 de lei), industria alimentară și HoReCa (5.000 de lei) ori turism (5.500 de lei).

Citiţi şi: Siguranța și stabilitatea locului de muncă, principala prioritate a salariaţilor din România

„Atunci când vorbim despre specialiști sau seniori, vedem o abordare a vieții și deciziilor profesionale puțin diferită decât în cazul altor categorii de candidați și semnificativ diferită decât în cazul celor din segmentul entry level, în mod particular. Faptul că nu mai mult de un sfert din numărul total de joburi se adresează lor are ca explicație un nivel mult mai ridicat de stabilitate a acestora la locul de muncă, în special în contexte de piață cu multe incertitudini, precum cel din această perioadă.

Ei nu fac schimbări de carieră la fel de rapid precum candidații entry level sau precum cei fără experiență, iar asta duce la o rată scăzută de fluctuație în interiorul companiilor și, prin urmare, o nevoie mai mică de înlocuire a angajaților plecați”, explică Roxana Drăghici. De aceea, inclusiv în ceea ce privește aplicările, cele mai mici volume din partea specialiștilor și managerilor. Astfel, din cele 3,3 milioane de aplicări înregistrate de la începutul anului, doar 772.000 aparțin seniorilor cu peste 5 ani de experiență.

Cei mai mulți au aplicat pentru pozițiile deschise în retail, construcții, servicii, producție, transport / logistică, industria alimentară, financiar / bancar, dar și telecom. Un aspect interesant este legat de faptul că, în cazul specialiștilor, ponderea aplicărilor pentru joburile remote este mai mică decât la nivel general – 8,9% versus aproape 11% la nivel general.

Actualitate Vezi toate articolele
x close