Plaja din Mamaia tot nu are PUZ. Operatorii plajelor reclamă licitațiile întârziate

Oana Pavelescu |
Data actualizării: | Data publicării:
Plaja lărgită din Mamaia nu are nici acum PUZ
Plaja lărgită din Mamaia nu are nici acum PUZ

Corina Martin, președintele asociației patronale din turism Resto Constanța, spune că operatorii plajelor sunt nemulțumiți de intenția Ministerului Mediului de a scoate din nou la licitație plajele din Mamaia.

Astfel că Resto a transmis o solicitare către premierul Nicolae Ciucă pentru o întreveedre pe această temă.

La întâlnire s-au discutat două subiecte, unul dintre acestea fiind chestiunea plajelor iar a doua Protecția Meniurilor.

Președinta Resto Constanța a declarat că: ”Pe subiectul plaje am avut cuvântul principal. Au fost prezenți Apele Române, inclusiv București și ABADL, cu conducerile lor. Practic, am expus nemulțumirile noastre legate de faptul că din septembrie am adresat nenumărate solicitări Ministerului Mediului, Ministerului Turismului și din decembrie inclusiv către cancelaria Primului Ministru, ca să nu ajungem în aprilie sau martie să discutăm sau să ne aflăm în situația în care nu este rezolvată problema plajelor. Bineînțeles că am ajuns în martie și aprilie pentru că astăzi, pe 20 martie a.c., am discutat chiar și la cancelaria Primului Ministru, teme pe care în șase luni nu le-am putut rezolva. Nu le-am rezolvat, zicem noi, întrucât Apele Române, fie prin filiala lor ABADL, fie prin decizie de la București, nu au prelungit contractele celor 200 de operatori de plajă, primele care au expirat anul trecut”, a afirma Corina Martin care a subliniat pentru Replica Online că au lăsat să expire contractele cu bună știință.

Operatorii plajelor se plâng de abordarea oficialilor

Până anul trecut, plajele se puteau închiria pentru 10 ani, însă acum, aceste se pot închiria numia pentru doi ani iar faptul că licitațiile încep târziu, operatorii nu au timp suficient pentru amenajări.

Corina Martin a explicat că: „Se putea foarte ușor să se facă simpla prelungire a acestor contracte cu 2 ani, așa cum am propus chiar eu în octombrie, când cei doi miniștri au venit la Constanța, tot la cererea noastră. Am spus atunci că putem să prelungim aceste contracte și pe cele care expiră anul acesta, astfel încât în 2024 toate să ajungă la finalizare. Se pot face atunci licitații pe 10 ani cu toți operatorii de pe litoral. Până atunci, statul câștiga timp să se efectueze acele PUZ-uri, care nu există. Cu toate acestea, cu toată opoziția noastră și încercările timp de 5 luni, nu s-a întâmplat nimic. Contractele au fost lăsate să expire și abia acum, în luna februarie, ne trezim că Ministerul Mediului a decis brusc derularea de licitații. De atunci și până acum am explicat, inclusiv săptămâna trecută cu primarul Chițac, că nu pot în trei zile, sau cinci zile, sau trei săptămâni, cei care au construcții pe plajă, construite legal, cu autorizație de construire, demola o clădire edificată decât cu o altă autorizație de demolare. Procedura durează tot la fel de multe luni, astfel încât, deși membrii noștri au depus din septembrie sau octombrie  aceste cereri către Primăria Constanța, să dovedească Apelor Române că vor depune documentația și vor încerca să demoleze la timp. Bineînțeles că aceste autorizații nu sunt gata. Bineînțeles că pentru a se obține autorizația de demolare se va prelungi poate chiar până în luna iulie sau august”, a mai spus președintele Resto Constanța.

Ce spunea Tanczos Barna în 2021 despre PUZ

În luna mai 2021, ministrul Mediului spunea că recepţia plajelor lărgite se va întâmpla undeva în mijlocul sezonului turistic (din 2021) şi această provocare „necesită o atitudine constructivă din partea tuturor factorilor implicaţi, atât din partea companiei care a realizat această investiţie, cât şi din partea ABADL, din partea ministerului, Apele Române, Primărie, Consiliul Judeţean şi Prefectura”.

Tanczos Barna a precizat și că administrarea plajei până la recepţie se face de către constructor, iar apoi de către Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, dar și că amenajarea acestei suprafeţe de plajă în Mamaia trebuie să fie un nou început pentru ceea ce înseamnă turism la Marea Neagră.

„După finalizarea lucrărilor, recepţia şi intabularea noii porţiuni de plajă, Ministerul Mediului împreună cu Apele Române vor lansa un concurs internaţional de soluţii de urbanism şi de arhitectură pentru amenajarea acestei porţiuni de plajă.

Va fi nevoie de un nou PUZ pentru amenajarea acestei suprafeţe imense şi amenajarea unei plaje moderne de secol XXI. (...) Va fi o abordare total diferită de până acum în ceea ce priveşte închirierea plajelor, acordarea facilităţilor, crearea unei infrastructuri necesare, crearea infrastructurii de turism pe această nouă porţiune de plajă”, a mai spus la acel moment ministrul Mediului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9764
Diferența 0.0001
Zi precendentă 4.9763
USD
Azi 4.6687
Diferența 0.0062
Zi precendentă 4.6625
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 20-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9764 RON
USD flag1 USD = 4.6687 RON
GBP flag1 GBP = 5.8125 RON
CHF flag1 CHF = 5.1404 RON
AUD flag1 AUD = 2.9982 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3943 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0302 RON
NOK flag1 NOK = 0.4231 RON
SEK flag1 SEK = 0.4259 RON
XAU flag1 XAU = 357.7647 RON
Monede Crypto
1 BTC = 297193.80RON
1 ETH = 14209.19RON
1 LTC = 386.90RON
1 XRP = 2.42RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16838.36 -0.26%
BET-BK 3096.27 -0.44%
BET-FI 59897.97 -0.98%
BET-NG 1205.13 -0.11%
BET-TR 34937.55 -0.26%
BET-TRN 34132.28 -0.26%
BET-XT 1434.84 -0.36%
BET-XT-TR 2943.66 -0.36%
BET-XT-TRN 2880.64 -0.36%
BETAeRO 1055.29 -0.86%
BETPlus 2488.64 -0.26%
RTL 36979.69 -0.22%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel