Nivelul de trai al românilor. Marcel Ciolacu: E ceva ce nu funcționează în logica economică

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
EXCLUSIV

Premierul Marcel Ciolacu a acordat un interviu deosebit de interesant analistului Bogdan Chirieac și jurnalistei Anca Murgoci.

Întrebat de Anca Murgoci ce trebuie să facă românii în condițiile în care Valentin Lazea ne îndeamnă să strângem cureaua în timp de Guvernul spune că nu există motive să ne stresăm, Marcel Ciolacu a afirmat că: ”Domnul Lazea a zis foarte clar să fim mult mai chibzuiți. Vă dau o cifră! Românii, anul trecut au cheltuit aproape 8 miliarde de euro pe concedii în afara României. E o cifră la care cred că a făcut trimitere domnul Lazea. Noi suntem într-un echilibru macroeconomic, dar trebuie să ne reamintim mereu de faptul că avem cea mai lungă graniță, cu un stat aflat în război. Dânsul, e normal, e prevăzător la tot ce se întâmplă în zonă, a trecut emoția din energie! Între timp avem creștere economică, dar toată creșterea economică a fost pe investiții. Cât timp România va susține în continuare investițiile, nu are o problemă nici în ceea ce privește creșterea economică”.

Primul ministru a vorbit apoi despre nivelul de trai al românilor: ”Am avut o scădere a nivelului de trai evidentă. Au crescut prețurile, dar și inflația iar unele prețuri au crescut câteodată nejustificat. Vă dau un exemplu, pâinea! Nu poți să scumpești pâinea cât timp eu, stat, intervin și îți dau subvenție la energie, iar grâul s-a ieftinit. E ceva ce nu funcționează în logica economică”, a spus șeful Guvernului.

Ciolacu, revenind la sfatul economistului șef a spus că: ”Dar economistul șef a spus să fim mai prevăzători cu cheltuielile! E un lucru bun. Într-un fel, cred că asta e în fișa postului dânsului. A crescut consumul în ianuarie și februarie. E și normal, fiindcă au crescut pensiile cu 13,8%. De obicei, persoanele vârstnice întorc imediat în consum 80 la sută din măririle de venituri. Dar, repet! Avem un echilibru, trebuie să ținem de el”. 

Marcel Ciolacu a abordat și chestiunea medicamentelor: ”Avem cheltuieli pe sănătate, ne apropiem de aproape un miliard de euro pe lună. Problema este că în continuare eu văd știri la dumneavoastră, că nu se găsesc medicamente. Acum am sărit pe ministru, pe tot aparatul de la Casa de Sănătate. Noi nu avem nici acum digitalizarea Casei de Sănătate. S-au reglat și cu salariile. E, aștept și eu performanță. Am venit cu domnul Boloș și am făcut achizițiile, nu unice. Toate achizițiile vor fi trecute într-un sistem digital unde vreau și eu să văd dacă aceeași seringă pe care unii o cumpără cu un leu, ce se întâmplă cu cea care se cumpără cu 10 lei? Nu s-a făcut acest lucru niciodată. Tot vorbim, pe bâjbâite! Digitalizare! Asta faci! Stopezi cheltuielile în sistemul bugetar!”, a conchis subiectul Marcel Ciolacu.

Mai multe detalii puteți afla urmărind interviul înregistrat integral AICI

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.067
Diferența 0.0000
Zi precendentă 5.067
USD
Azi 4.2778
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.2778
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0695 RON
USD flag1 USD = 4.2820 RON
GBP flag1 GBP = 5.8441 RON
CHF flag1 CHF = 5.4347 RON
AUD flag1 AUD = 2.8479 RON
DKK flag1 DKK = 0.6791 RON
CAD flag1 CAD = 3.1094 RON
HUF flag1 HUF = 0.0131 RON
JPY flag1 JPY = 0.0291 RON
NOK flag1 NOK = 0.4364 RON
SEK flag1 SEK = 0.4616 RON
XAU flag1 XAU = 505.3604 RON
Monede Crypto
1 BTC = 502323.65RON
1 ETH = 19688.59RON
1 LTC = 495.60RON
1 XRP = 13.34RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET20909.760.19%
BET-BK4043.300.24%
BET-EF1133.190.27%
BET-FI73512.12-0.28%
BET-NG1527.010.37%
BET-TR48524.180.20%
BET-TRN46916.270.20%
BET-XT1791.230.17%
BET-XT-TR4069.880.18%
BET-XT-TRN3945.100.18%
BETAeRO950.18-0.28%
BETPlus3062.270.18%
RTL46798.820.22%

Opinii

Portul Constanța / Foto: kepass / Pixabay
Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

Negrescu: TVA-ul ne „sângerează” bugetul, taxarea inversă e soluția

Adrian Negrescu: Extinderea taxării inverse, o...

Cristian Popa, BNR

Cele trei sectoarele unde România nu găsește oameni. Avertisment din partea BNR

BNR: România are un deficit de forță de muncă...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel