Ce se întâmplă cu concursurile deja demarate, după suspendarea angajărilor la stat de la 1 iulie

strangere-de-mana-2_29101100
Pexels.com
Ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante din administrația publică, suspendată începând cu 1 iulie.

Guvernul a aprobat astăzi, printr-o ordonanță de urgență, suspendarea ocupării prin concurs sau examen, începând cu data de 1 iulie și până la 31 decembrie 2022, a posturilor vacante sau temporar vacante din instituțiile și autoritățile publice centrale și locale, cu excepția posturilor unice.

De asemenea, documentul prevede continuarea ocupării posturilor pentru care au fost demarate procedurile de organizare a concursurilor anterior datei de 1 iulie 2022.

Totodată, în cazuri temeinic justificate, ordonanța de urgență dă posibilitatea ca, prin memorandum aprobat în ședința Guvernului, să poată fi organizate concursuri sau examene pentru ocuparea unor posturi vacante sau temporar vacante din instituțiile și autoritățile publice centrale și locale, cu încadrarea în cheltuielile de personal.

Măsura suspendării ocupării posturilor vacante din administrația publică a fost necesară pentru a diminua unele cheltuieli de funcționare ale instituțiilor și autorităților publice, în vederea asigurării sursei de finanțare a pachetului de măsuri pentru menținerea nivelului de trai al categoriilor vulnerabile și continuarea activităților economice, recent adoptat de Guvern, cu respectarea angajamentelor asumate în ceea ce privește încadrarea în ținta de deficit, transmite Ministerul Muncii.

Vezi şi: Ciucă cere Ministerului Energiei și Ministerului de Finanțe să verifice prețurile la carburanți

Premierul Nicolae Ciucă a cerut, joi, în ședința de Guvern, Ministerului Energiei și Ministerului de Finanțe să verifice „elementele de preț la carburanți”: „Să avem o decizie privind modul în care s-a ajuns la acest nivel al prețurilor la carburanți”.

„Vom aproba OUG privind combaterea acțiunilor speculative. Este o ordonanță de urgență pe care avem datoria să o aprobăm, astfel încât să putem să evităm situații excepționale, situații pe care deja am putut să le vedem întâmplându-se atât în perioada pandemiei de Covid, cât și în prima perioadă de după declanșarea acțiunii militare ruse în Ucraina. Avem datoria să ne protejăm cetățenii, avem datoria să ne protejăm mediul de acfaceri. Cred că e important să asigurăm un cadru cât se poate de bine reglementat și onest între cerere și ofertă, pentru a putea să combatem orice creștere artificială a prețurilor”, a transmis premierul Nicolae Ciucă, înainte de începerea ședinței de Guvern.

El a cerut Mininsterului Energiei și Ministerului de Finanțe să verifice prețul la carburanți. „Să avem o decizie la nivelul Guvernului privind modul în care s-a ajuns la acest nivel al prețurilor la carburanți”, conchide Ciucă.

Ciucă cere aplicarea legii pentru combaterea ambroziei

Premierul Nicolae Ciucă a cerut, joi, în ședința de guvern, aplicarea legii pentru combaterea ambroziei: „Trebuie o abordare anticipativă. Știm cât de mulți români suferă din cauza acestei plante”.

„O chestiune care ccred că trebuie să facă obiectul unei abordări anticipative este cea legată de ambrozie. Știm cât de mulți români suferă din cauza acestei plante. Există deja lege, există și măsuri care trebuie luate în acest sens. Ca atare, vă rog, atât Ministerul Mediului, cât și celelalte instituții cu responsabilități în domeniu, să înceapă de pe acum să urmărească aplicarea legii și a reglementărilor în vigoare pentru a evita efectele produse de această plantă”, spune Nicolae Ciucă.

Potrivit legii 62/2018, proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole au obligaţia să desfăşoare lucrări de prevenire, combatere şi distrugere a buruienii ambrozia, denumită ştiinţific Ambrosia artemisiifolia, pentru evitarea instalării şi răspândirii vegetaţiei adventive invazive şi eliminarea ei în cazul prezenţei pe terenurile intravilane sau extravilane.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
x close