CE a cerut modificarea acordului privind Parteneriatul Strategic pentru energie verde

energie-verde_62762400
Energie verde / Foto: Freepik
Guvernul are pe masa de lucru un memorandum privind aprobarea modificării articolului 6 al Acordului privind Parteneriatul Strategic pentru energie verde.

Contextul propunerii

La 17 decembrie 2022, la București, a fost semnat Acordul între Guvernele Republicii Azerbaidjan, Georgiei, României și Ungariei privind Parteneriatul Strategic în domeniul dezvoltării și transportului energiei verzi (Green Corridor). Acordul a fost semnat de președintele Republicii Azerbaidjan, Ilham Aliyev, premierul Georgiei, Irakli Garibashvili, premierul României, Nicolae Ciucă, și premierul Ungariei, Viktor Orban. Semnarea a avut loc în prezența președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și a președintelui României, Klaus Iohannis.

În iulie 2023, România a notificat Acordul Comisiei Europene (DG ENER) în baza art. 7 din Decizia 2017/684. La 4 aprilie 2024, Comisia Europeană (DG ENER) a organizat o discuție informală cu atașații pentru energie din cadrul Reprezentanțelor Permanente ale României și Ungariei pe tema Acordului privind Parteneriatul Strategic pentru energia verde.

Îngrijorările Comisiei Europene

În cadrul celei de-a 7-a reuniuni ministeriale din 15 mai 2024, la Tbilisi, reprezentantul Ministerului Energiei a comunicat necesitatea posibilei modificări a Acordului. Comisia Europeană a adoptat, pe 3 iunie 2024, Decizia conform căreia Acordul nu include prevederi care să asigure faptul că dreptul Uniunii Europene și obligațiile României și Ungariei, ca membre ale Uniunii, au întâietate față de obligațiile prevăzute în Acord.

Comisia a solicitat adăugarea următorului text la art. 6 din Acord: „și, în ce le privește pe România și Ungaria, nu vor avea întâietate față de obligațiile care decurg din calitatea lor de membre ale Uniunii Europene și din legislația Uniunii”.

Propunerea de modificare

Având în vedere că preocuparea principală a DG ENER este lipsa unei prevederi clare privind întâietatea obligațiilor României și Ungariei ca membri UE, România propune utilizarea soluției recomandate de Comisie pentru clarificarea acestui aspect. În perioada imediat următoare, va fi organizată la București cea de-a 8-a reuniune ministerială, unde se va semna protocolul de modificare a Acordului.

Propunerile sunt de aprobarea negocierii și semnării unui Protocol pentru modificarea Articolului 6 al Acordului privind Parteneriatul Strategic între Guvernele Republicii Azerbaidjan, Georgiei, României și Ungariei în Domeniul Dezvoltării și Transportului Energiei Verzi semnarea Protocolului de către Ministrul Energiei.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Declarația zilei Vezi toate articolele
x close