Călin Popescu-Tăriceanu admite posibilitatea unei noi crize economice

triceanu_31407000
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, admite că există posibilitatea apariţiei unei crize economice la nivel mondial, având în vedere ciclicitatea evoluţiei economiei, iar în astfel de condiţii, în opinia liderului ALDE, primul lucru este "să conştientizezi acest risc, să fii pregătit, să nu fii luat prin surprindere". 

"Nu există un plan în momentul de faţă, că nimeni nu a făcut încă un plan la nivelul UE, dar a început să se discute chestiunea aceasta şi, având în vedere ciclicitatea evoluţiei economiei, e foarte posibil ca o astfel de criză să apară. În astfel de condiţii e bine să fii pregătit, să nu fii luat prin surprindere şi va trebui să discutăm cu specialiştii noştri pe care îi avem în domeniul economiei şi finanţelor, avem un coleg care este secretar de stat la Ministerul de Finanţe, va trebui să discutăm şi cu alţi analişti economici şi, în funcţie de asta, vom stabili, dacă este nevoie, şi un plan de măsuri, care poate să presupună diminuarea deficitului bugetar. Diminuarea deficitului bugetar se poate face nu neapărat prin reducerea unor cheltuieli, s-ar putea să nu facem cheltuieli suplimentare faţă de cele din prezent. Deci, avem în vedere mai multe opţiuni, nu există neapărat acum ştirea 'Guvernul pregăteşte tăieri bugetare', că nu cred că va fi nevoie", a declarat Tăriceanu, marţi, după şedinţa Birourilor Politic Executiv şi Politic Central ale ALDE.

El a adăugat că, în momentul de faţă, când abia începe să se discute despre această problemă, "primul lucru este să conştientizăm acest risc, aşa cum probabil fac şi alţii, (...) şi trebuie să ne pregătim şi noi".

Totodată, Călin Popescu-Tăriceanu a arătat că, în condiţiile apariţiei unei crize economice, nu e obligatoriu "să funcţionăm tot cu un deficit de 3%".

"Nu e obligatoriu ca în perioada următoare să funcţionăm tot cu un deficit de 3%, putem să funcţionăm cu un deficit mai mic. Eu v-am enunţat problema de principiu, apoi măsura concretă trebuie luată pe baza unei analize, pe care noi nu avem aici posibilitatea să o facem, dar ca oameni responsabili de decizia politică trebuie să avem în vedere aceste lucruri şi o discuţie în mediul financiar-economic este necesară pe acest subiect", a mai spus Tăriceanu.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Declarația zilei Vezi toate articolele
x close