Bloomberg: Spitalele din România, la fel de înspăimântătoare precum Covid-19

Andreea Craciun |
Data actualizării: | Data publicării:
Situația este din ce în ce mai dramatică
Situația este din ce în ce mai dramatică

Bloomberg publică un articol sumbru despre starea deplorabilă în care se află sistemul de sănătate din România începând prin a explica faptul că la apariția primului caz de infectare cu Covid-19 din Dolj, a fost nevoir ca un medic să dea în jur de 50 de telefoane pentru a găsit un epidemiolog dispoibil în timp ce Direcția de Sănătate Publică nu reușea să înțeleagă gravitatea problemei.

Publicația americană explică apoi în linii mari cum a ajuns spitalul județean din Suceava să devină focarul de infecție numărul unu din România și constată că în mod curios la noi în țară ponderea infecțiilor din unitățile medicale este dispoporționată față de cea din restul Uniunii Europene.

România cheltuiește cel mai puțin pentru asistența medicală dintre statele membre, are cea mai mare rată a mortalității la boli tratabile și una dintre cele mai mici speranțe de viață din blocul Uniunii Europene iar în 30 de ani, statul a reușit să construiască un singur spital.

”Trebuie să considerăm că evoluția virusului este departe de a atinge apogeul”, a spus Vlad Mixich, analist în asistență medicală și medic, care este și membru al consiliului de administrație la Agenției Europeane pentru Securitate și Sănătatea în Muncă. „Sistemul va atinge nivelul maxim de rezistență mult mai rapid decât în alte țări.”

Citește și: Donația cu care Elon Musk s-a făcut de râs

Personalul din domeniul sănătății reprezintă 13% din cazurile de îmbolnăvire cu Covid-19 în România. Cadre medicale care vor să demisioneze se confruntă cu ostilitate din partea multor români însă președintele Klaus Iohannis a declarat joi că aceștia au nevoie de sprijin. El a cerut guvernului să apeleze la fondurile UE pentru a plăti un bonus de 500 de euro pe lună (540 USD) angajaților medicali care se ocupă de pacienți cu coronavirus. „Lucrătorii noștri din domeniul sănătății și medicii sunt prima linie de apărare împotriva epidemiilor”, a spus el. „Au nevoie de cuvinte mai mult decât frumoase.”

Din nefericire, unul dintre medicii din Suceava care a fost intervievat de Bloomberg, este de părere că situația din capitala Bucovinei se va repeta și în alte spitale dacă nu se va începe testarea cadrelor medicale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.06
Diferența -0.0003
Zi precendentă 5.0603
USD
Azi 4.2961
Diferența 0.0044
Zi precendentă 4.2917
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0600 RON
USD flag1 USD = 4.2961 RON
GBP flag1 GBP = 5.8673 RON
CHF flag1 CHF = 5.4155 RON
AUD flag1 AUD = 2.8177 RON
DKK flag1 DKK = 0.6782 RON
CAD flag1 CAD = 3.1616 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0298 RON
NOK flag1 NOK = 0.4267 RON
SEK flag1 SEK = 0.4502 RON
XAU flag1 XAU = 460.7924 RON
Monede Crypto
1 BTC = 464564.10RON
1 ETH = 10803.92RON
1 LTC = 373.85RON
1 XRP = 9.51RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET18614.05-0.26%
BET-BK3523.390.03%
BET-EF1012.35-0.28%
BET-FI61449.210.18%
BET-NG1351.390.11%
BET-TR43108.38-0.26%
BET-TRN41688.77-0.26%
BET-XT1586.72-0.20%
BET-XT-TR3598.02-0.20%
BET-XT-TRN3488.42-0.20%
BETAeRO859.70-0.87%
BETPlus2733.90-0.23%
RTL41274.97-0.36%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel