BCR. Clienții sunt obligați să respecte aceste reguli de igienă

Antonia Popescu |
Data actualizării: | Data publicării:
Cât câștigă angajații Băncii Comerciale Române
Cât câștigă angajații Băncii Comerciale Române

Reprezentanţii BCR recomandă clienţilor să respecte cu stricteţe, în această perioadă, regulile de igienă şi de prevenire a răspândirii virusurilor, de cel puţin 1,5 metri faţă de persoanele din unitatea bancară - clienţi sau angajaţi, precum şi a altor măsuri de prevenţie.

Totodată, recomandă persoanelor care au călătorit în ţări sau zone afectate de coronavirus să evite deplasările în spaţiul public, inclusiv in agenţiile bancare.

Covid-19: Banca Centrală din Armenia a anunțat că vor înlocui treptat bancnotele

"Respectaţi cu stricteţe regulile de izolare şi carantină recomandate de autorităţile publice, pe care BCR le sprijină activ ca protecţie a întregii comunităţi. Respectaţi regulile afişate la intrarea în unităţi, mai ales cu privire la numărul de persoane care pot fi deservite în acelaşi timp, precum şi indicaţiile personalului. Spălaţi-vă pe mâini ori de câte ori aveţi ocazia, cel puţin 20 de secunde şi utilizaţi cât mai des substanţe dezinfectante şi imediat după utilizarea unor suprafeţe sau obiecte de contact public - hârtii, contracte, bancomate, clanţe, mânere, balustrade, bare de sprijin sau altele. Dezinfectaţi periodic lucrurile personale pe care le folosiţi în spaţiul public: telefon mobil, cartea de identitate, carduri bancare sau de alt tip. Evitaţi atingerea feţelor cu mâinile şi contactul fizic direct cu alte persoane, prin gesturi cum ar fi: strângerea mâinilor, îmbrăţişările, sărutul obrajilor sau al mâinilor", potrivit unui comunicat remis vineri Agerpres.

Reprezentanţii BCR mai recomandă clienţilor să folosească acum, mai mult decât oricând, serviciile digitale bancare.

"BCR oferă, prin George, o gamă completă de servicii bancare curente, 100% online: deschidere de cont curent cu card ataşat, ce poate fi trimis la domiciliu, credit online de nevoi personale, refinanţare online pentru alte credite, management carduri, asigurări, plată facturi, asset-management. Prin George, aveţi acces 24/7 la propriile resurse financiare, aplicaţia fiind accesibilă de pe orice calculator, smartphone şi tabletă. Folosiţi mijloacele moderne de plată contactless, în special în transportul public. La metrou, de exemplu, puteţi să intraţi fără să atingeţi nimic, după ce am finalizat recent, împreună cu Metrorex, implementarea noii soluţii de plată cu cardul contactless, dar şi cu dispozitivele ce permit plata NFC (telefoane, ceasuri inteligente). ", se mai precizează în comunicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0985
Diferența 0.0022
Zi precendentă 5.0963
USD
Azi 4.3417
Diferența 0.0131
Zi precendentă 4.3286
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0985 RON
USD flag1 USD = 4.3417 RON
GBP flag1 GBP = 5.8335 RON
CHF flag1 CHF = 5.4743 RON
AUD flag1 AUD = 2.9009 RON
DKK flag1 DKK = 0.6826 RON
CAD flag1 CAD = 3.1677 RON
HUF flag1 HUF = 0.0133 RON
JPY flag1 JPY = 0.0277 RON
NOK flag1 NOK = 0.4315 RON
SEK flag1 SEK = 0.4716 RON
XAU flag1 XAU = 601.0836 RON
Monede Crypto
1 BTC = 379666.40RON
1 ETH = 12890.33RON
1 LTC = 330.72RON
1 XRP = 7.86RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET24438.890.72%
BET-BK4831.880.68%
BET-EF1328.710.67%
BET-FI90620.36-0.31%
BET-NG1793.970.50%
BET-TR57229.920.72%
BET-TRN55282.670.72%
BET-XT2108.720.67%
BET-XT-TR4827.200.67%
BET-XT-TRN4675.630.67%
BETAeRO924.170.06%
BETPlus3551.560.70%
RTL55048.150.75%

Opinii

Președintele Donald Trump și Prima Doamnă Melania Trump găzduiesc o cină cu lideri din mediul de afaceri și tehnologie la Casa Albă, joi, 4 septembrie 2025.

De ce a exportat SUA peste 32 de mii de locuri de muncă

Socoteala de acasă a președintelui Donalt...

Ionuț Dumitru, analist economic

Ionuț Dumitru: Prognoză a dobânzilor în România. Efecte pentru populație, firme și stat

Dobânzile ar urma să intre pe o traiectorie...

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu: Românii nu mai cred în promisiuni și își strâng singuri cureaua

Românii nu mai cred în promisiuni și se...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel