DCBusiness Actualitate Declarația zilei Indexarea pensiilor. Raluca Turcan: Tehnic nu este posibil de la 1 decembrie

Indexarea pensiilor. Raluca Turcan: Tehnic nu este posibil de la 1 decembrie

Pensionarii nu trebuie să-și facă iluzii
Ministrul Muncii, Raluca Turcan, afirmă că indexarea pensiilor este "imposibil de realizat" de la 1 decembrie, inclusiv pentru faptul că taloanele de pensie pentru luna viitoare se tipăresc deja luna aceasta. Ea a precizat că pensiile vor fi, oricum, indexate de la 1 ianuarie, cu un procent cuprins între 6 şi 12, în funcţie de buget.

"O să vă spun un lucru care este imposibil de realizat şi anume indexarea pensiilor de la 1 decembrie. De la 1 ianuarie le indexăm oricum. Am anunţat cu minim 6% şi, în funcţie de cum se aşază bugetul, venituri-cheltuieli, între 6 şi 12 procente este posibilă orice majorare. Însă unii îşi doresc foarte tare să crească de la 1 decembrie. Da, şi noi ne dorim, însă lucrul acesta se face legal, da?

Pentru a avea bază legală îţi trebuie un act normativ care să facă posibilă această indexare de la 1 decembrie, în condiţiile în care cupoanele de pensie se tipăresc deja în noiembrie. Deci noi, acum, tipărim taloanele de pensie pentru luna decembrie.

Tehnic nu este posibil. De la 1 ianuarie le indexăm oricum”, a afirmat ministrul Muncii într-o emisiune la Profit.ro.

În același timp, Raluca Turcan a menţionat că indexarea pensiilor "nu reduce din inechităţi" şi că diferenţele dintre pensiile primite de oameni vor fi reduse prin adoptarea unei legi a pensiilor.

Citește și Elementul care decide valoarea PENSIEI. Puțini știu acest lucru

Ea a afirmat că în al doilea trimestru al anului viitor va fi "o primă prezentare" a legii pensiilor, iar la finalul anului 2022 proiectul de act normativ va fi transmis Parlamentului, conform negocierilor cu Comisia Europeană pe marginea PNRR.

În ceea ce priveşte majorarea alocaţiilor pentru copii, ministrul Muncii a declarat că îşi doreşte acest lucru, dar a adăugat: "Nu ştiu dacă putem acoperi bugetar această majorare cu 40% a alocaţiilor".

Declarația zilei Vezi toate articolele