DCBusiness Actualitate Declarația zilei Florin Cîțu vrea reforma sistemului de pensii. Ce alte domenii vizează

Florin Cîțu vrea reforma sistemului de pensii. Ce alte domenii vizează

Florin Cîțu
Prim-ministrul Florin Cîțu explică ce planuri are pentru anul 2021, sau mai bine spus încearcă să ne explice ce măsuri ar trebui luate în acest an.

Premierul anunță că urmează un an al reformelor și investițiilor: ”În 2020 România a fost lovită de cea mai mare criză din ultima sută de ani. Am luat cele mai bune măsuri și am reușit, așa cum am promis, să evităm recesiunea tehnică. 
1.4 milioane de români din sectorul privat au intrat în șomaj tehnic. Nu a fost niciun protest. Aceștia au înțeles situația dificilă prin care trece economia globală. ”

”Împreună am reușit să avem cea mai mare creștere economica din UE, în trimestrul IV, și astfel ne-am asigurat că romanii care au stat acasă au avut un loc de muncă la care să se întoarcă”, explică Florin Cîțu.

”În sectorul public, salariile au crescut, anul trecut, în medie cu 8% (în unele sectoare cu 25%), în timp ce în restul Europei cu doar 3%. Salariile au fost plătite la timp, sporurile (multe fară sens) la fel. Costul cu cheltuielile de personal, în România reprezintă aproximativ 12% din PIB ( media UE este de 10% din PIB). Acest cost s-a dublat în 4 ani de zile (perioada 2017-2020), scrie premierul pe Facebook și continuă: ”Anul acesta, toate estimările arată că, în sectorul privat, salariile rămân în majoritatatea cazurilor neschimbate. Suntem încă în perioadă de criză”.

Indexarea pensiilor de serviciu și militare. Ce se întâmplă în 2021

”La începutul anului am luat decizia de amenține și veniturile din sectorul public la nivelul lunii decembrie 2020. 
Nu mai putem continua așa. Este nevoie de reformă!
Reformă în tot aparatul public și în companiile de stat. Reforma sistemului de pensii. Reforma sistemului de salarizare. Reforma ANAF. Restructurarea companiilor de stat care au pierderi de 30 de ani. Arieratele co-mpaniilor de stat  au ajuns la 63 miliarde lei  (în jur de 53 miliarde lei din 2014, la care se adaugă dobân zi și penalități). 
Vreau să țineți minte acest număr. Pierderile companiilor de stat sunt mai mari decât investițiile bugetate în acest an. Asta au făcut socialiștii din economia României în ultimii 30 de ani. Au falimentat companiile de stat și au acumulat pierderi. 
Sper că acum este clar de ce este nevoie de REFORMĂ din temelii pentru a putea face INVESTIȚII! 
Ajunge! Așa nu se mai poate!”, conchide mesajul primului ministru.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Declarația zilei Vezi toate articolele