DCBusiness Actualitate Mutarea zilei Energia eoliană, mai ieftină decît petrolul și gazele

Energia eoliană, mai ieftină decît petrolul și gazele

Se vorbește de schimbare de strategie
Electricitatea produsă de instalaţiile fotovoltaice şi turbinele eoliene terestre va fi anul viitor mai ieftină decât cea generată de orice combustibil fosil, arată un raport publicat miercuri de Agenţia Internaţională pentru Energie Regenerabilă (IRENA), transmite Reuters.

Tendinţa pentru scăderea preţului energiei regenerabile există deja însă raportul IRENA oferă noi dovezi cu privire la viteza acestui declin, care este alimentat de creşterea producţiei şi progresele tehnologice.

"Turbinele eoliene terestre şi instalaţiile fotovoltaice vor oferi în 2020 o sursă mai ieftină de electricitate decât cea mai ieftină alternativă din partea combustibililor fosili fără asistenţă financiară", susţine IRENA.

Potrivit datelor analizate de IRENA, costul mediu global al electricităţii generate de centralele cu concentrarea radiaţiei solare (CSP) a scăzut cu 26% anul trecut comparativ cu 2017, în cazul bioenergiei a scăzut cu 14%, în timp ce instalaţiile fotovoltaice solare s-a înregistrat o scădere de 14% şi una de 13% în cazul turbinelor eoliene terestre.

IRENA subliniază că deja în unele părţi ale lumii, cu resurse bune şi cadru de reglementare permisiv, energiile regenerabile sunt cea mai ieftină sursă de electricitate cu costuri de 0,03 - 0,04 dolari pentru un kilowat oră (kWh) pentru instalaţiile fotovoltaice şi eolienele terestre. De exemplu, la licitaţiile pentru energia fotovoltaică organizate în ultimii ani în ţări precum Chile, Mexic, Peru, Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite s-au înregistrat costuri scăzute până la 0,03 dolari per kWh.

Mutarea zilei Vezi toate articolele