"Culmea absurdului la CFR: am găsit în curtea Ministerului Transporturilor 21 de trenuri noi-nouțe, moderne, care zac de luni bune spre a fi decolorate de soare. În tot acest timp călătorii îndură, în unele trenuri vechi, banchete rupte, toalete sparte și lipsa aerului condiționat", transmite Radu Miruţă, ministrul interimar al Transporturilor.
"I-am chemat la fața locului pe furnizor, managerul de proiect și coordonatorul contractului de achiziție. Tipic românește, nu se înțeleg pe birocrația tot de ei făcută și agreată în urmă cu 1,5 ani. În tot timpul acesta, cele noi ies din garanție fără să meargă 1 km, după care apar alte contracte noi 'de mentenanță'.
Care-i soluția? Puși la aceeași masă și aplicată legea: exact cum scrie, nu cum nu vor să o citească, de teama consecințelor.
Când? Miercurea viitoare, la sediul Ministerului Transporturilor, unde am invitat producătorul din Polonia și structurile responsabile din minister", explică Radu Miruţă.