DCBusiness Actualitate Stiri Cât de scump este să locuiești în România. Iată răspunsul. E chiar mai ieftin decât în Camerun

Cât de scump este să locuiești în România. Iată răspunsul. E chiar mai ieftin decât în Camerun

Lista de anul acesta, întocmită de Numbeo, arată cât de scumpă sau de ieftină este viața, analizănd și comparând datele din aproape 140 de țări

În analiza costului vieții în cele mai importante orașe ale lumii, cei de la Numbeo au luat New York-ul ca punct de referință (fiind notat cu 100). Evident, în raport cu metropola americană, viața în România pare mult mai ușoară, indicele costului vieții fiind mai mult decât dublu în New York, raportat la cel al capitalei României, care are un indice al costului vieții de 40,05 .

Sursa grafic: Numbeo

România ocupă locul 102, dintr-o listă ce cuprinde 139 de țări, cu o valoare de 35,24. La noi, viața e mai ieftină chiar și decât în Bulgaria, care ocupă locul 88, cu un indice de 38,38.

Dacă ne uităm doar la Europa, ne convingem încă o dată de ceea ce știam și până acum: viața este mai scumpă în țările occidentale decât în Europa de Est.

Sursa: Numbeo

Cele mai ieftine țări, în comparație cu New York-ul, sunt Pakistan, Afganistan și India.

Interesant este că dacă ne uităm la indicele puterii de cumpărare, locuitorii New York-ului sunt depășiți de cei care trăiesc în Elveția (indice 118,44), Australia (10,63) Germania (103,08). Chiar și media calculată pentru toate statele din SUA este mai mare, cetățenii americani (indice 106,34) putând cumpăra mai multe produse și servicii din banii lor cu un salariu mediu comparativ cu un locuitor al New York-ului.

Aici, România stă un pic mai bine, țara noastră fiind clasată pe locul 52, din punct de vedere al puterii de cumpărare, cu un indice al puterii de cumpărare de 30,02.

Sursa: Numbeo

Care este metodologia pe baza căreia s-a întocmit clasamentul

  • Indicatorii se măsoară în raport cu New York-ul, notat cu 100%. Deci, dacă valoarea închirierii unei proprietăți într-un alt oraș este de 120%, înseamnă că locuința în acel oraș este cu 20% mai scumpă decât în ​​New York.

  • Indicele costului vieții este un indicator al prețurilor produselor de consum (inclusiv cel al magazinelor sau restaurantelor, al transportului și al costurilor generale). Acest indicator nu include costurile locuințelor, cum ar fi chiria sau ipoteca. 

  • Indicele de închiriere este o estimare a nivelului chiriilor în raport cu New York-ul. 

  • Indicele alimentelor și restaurantelor funcționează pe un principiu similar.

  • Indicele costului vieții și al chiriei include, pe lângă prețul bunurilor de larg consum, și prețurile chiriilor.

  • Puterea de cumpărare locală ține seama de bunurile și serviciile care se pot cumpăra cu salariul net din orașul respectiv.