Alertă de drone în județul Botoșani, joi dimineață

drona
RO-ALERT în Botoșani, după avertizarea privind o posibilă incursiune de drone. Aparatul ar fi fost văzut la Volovăț și ar fi căzut lângă Solca, în Suceava.

UPDATE: Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naţionale a detectat, joi dimineaţa, o ţintă aeriană care evolua pe teritoriul Ucrainei, în apropierea graniţei cu România, în zona de nord a judeţului Botoşani, şi care, ulterior, conform semnalelor radar, a pătruns în spaţiul aerian naţional.

Potrivit unui comunicat al MApN transmis AGERPRES, două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Române, aflate în serviciul de luptă Poliţie Aeriană, au decolat de pe Baza 86 Aeriană Borcea, pentru monitorizarea situaţiei.

Centrul Naţional Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă cu privire la instituirea măsurilor de alertare a populaţiei din judeţele Botoşani şi Suceava, iar la ora 6:26 a fost transmis un mesaj RO-ALERT, se precizează în comunicat.

Știrea inițială

RO-ALERT în Botoșani. O dronă ar fi căzut într-o pădure de lângă Solca

Actualizare: O dronă ar fi căzut într-o pădure din apropierea orașului Solca, județul Suceava. Anterior, aparatul ar fi fost văzut zburând deasupra localității Volovăț, tot din Suceava. Locul presupusei căderi și traseul dronei nu au fost confirmate oficial până în acest moment.

Joi dimineață, la ora 6:31, populația din județul Botoșani a primit un mesaj RO-ALERT privind o posibilă incursiune de drone.

„RO-ALERT: Alertă Extremă. Alarmă aeriană (posibilă incursiune de drone). Păstrați-vă calmul! Adăpostiți-vă în beciuri sau adăposturi de protecție civilă. În lipsa unui adăpost, rămâneți în interiorul casei, departe de geamuri și pereți exteriori”, este mesajul transmis de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

x close