Ajutorul de încălzire. De când și cine îl poate cere

Oana Pavelescu |
Data actualizării: | Data publicării:

Din anul 2011, Guvernul acordă ajutor de încălzire familiilor sau persoanelor care nu pot face față facturilor la întrețiere , pe perioada de iarnă.

Acest ajutor se acordă pentru o perioadă de 5 luni, pentru cei cu venituri mici. În cazul energiei termice, ajutorul poate fi obținut de familiile cu un venit net mediu lunar pe membru de până la 786 de lei și de persoanele singure cu un venit net mediu lunar de maximum 1.082 de lei. Cuantumul acoperit de autorități din costul de încălzire scade sau crește în funcție de venitul net mediu lunar.

Cei cu venituri mici, care nu-și pot permite costul integral al încălzirii locuinței și care pot cere ajutorul de stat, sunt persoanele singure sau familiile. Subvenționarea costurilor de încălzire este asigurată maximum cinci luni pe an, în timpul sezonului rece, adică între noiembrie și martie.

Programul Prima Casă. Modificare majoră

Această subvenție este acordată pentru un singur sistem de încălzire, fie că este vorba de sistem centralizat, energia electrică, gazele naturale sau lemnele, cărbunii, combustibilii petrolieri.

Pentru ajutoarele în cazul gazelor naturale, energiei electrice și lemnelor, cărbuni și combustibili petrolieri, limita maximă a venitului net mediu lunar pe persoană (persoana singură sau membrul de familie) trebuie să fie, în principiu, de cel mult 750 de lei.

În mod normal, cereripe pentru ajutor trebuie depuse până la 15 octombrie însă acestea se pot depune și ulterior dar numai pentru timpul rămas la momentu solicitării.

Cererile se depun la Primării sau la administratorii de bloc.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.067
Diferența 0.0000
Zi precendentă 5.067
USD
Azi 4.2778
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.2778
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0670 RON
USD flag1 USD = 4.2778 RON
GBP flag1 GBP = 5.8389 RON
CHF flag1 CHF = 5.4387 RON
AUD flag1 AUD = 2.8544 RON
DKK flag1 DKK = 0.6788 RON
CAD flag1 CAD = 3.1107 RON
HUF flag1 HUF = 0.0130 RON
JPY flag1 JPY = 0.0292 RON
NOK flag1 NOK = 0.4358 RON
SEK flag1 SEK = 0.4624 RON
XAU flag1 XAU = 504.5467 RON
Monede Crypto
1 BTC = 503508.91RON
1 ETH = 19743.97RON
1 LTC = 504.31RON
1 XRP = 13.27RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET20869.290.84%
BET-BK4033.790.61%
BET-EF1130.100.94%
BET-FI73717.84-0.30%
BET-NG1521.391.16%
BET-TR48429.500.84%
BET-TRN46824.810.84%
BET-XT1788.110.71%
BET-XT-TR4062.720.71%
BET-XT-TRN3938.160.71%
BETAeRO952.820.16%
BETPlus3056.660.81%
RTL46694.450.85%

Opinii

Portul Constanța / Foto: kepass / Pixabay
Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

Negrescu: TVA-ul ne „sângerează” bugetul, taxarea inversă e soluția

Adrian Negrescu: Extinderea taxării inverse, o...

Cristian Popa, BNR

Cele trei sectoarele unde România nu găsește oameni. Avertisment din partea BNR

BNR: România are un deficit de forță de muncă...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel