Adrian Câciu. Cum să-i protejăm pe români în țara lor

Dana Mihai |
Data actualizării: | Data publicării:
Adrian Câciu
Adrian Câciu

Adrian Câciu, analistul economic, a propus pe pagina sa de Facebook câteva soluții pentru românii veniți din străinătate, statul român, dar și pentru cei care vor să se întoarcă în țările unde au lucrat.

"A venit diaspora acasă. Mulți, foarte mulți se ocupau cu munca câmpului. Un bun prilej pentru România să facă un plan de integrare a acestora în munca locală, eventual cu programe de stimul a inserției sectoriale pe diverse segmente.
Evident, plan de măsuri care să se implementeze în perioada care urmează stării de urgență. Dar, plan de măsuri care ar trebui să se nască azi, zilele acestea, ca să fie timp pentru elaborarea, dezbaterea și adoptarea lui."

Teodorovici: O posibilă SOLUȚIE la multe dintre problemele sistemului de SĂNĂTATE

"În paralel observăm că o serie de țări europene doresc lucrători români pentru agricultura lor. (Germania, Italia, Franța, Spania etc.). Există astfel un mare risc ca cei care au venit să plece înapoi, iar statul român și economia românească să se confrunte cu același exod cu care ne-am obișnuit, în timp ce noi vom rămâne să lucrăm cu nepalezi, srilankezi etc. Ok, până la urmă, circulația persoanelor este un drept care se va menține și după sau chiar și în interiorul crizei Covid-19."

Adrian Câciu a explicat cum ar putea România să "joace inteligent" după această perioadă.

"În condițiile date, ar trebui ca statul român să joace inteligent și ar putea să introducă niște condiționări în materie de export de forță de muncă, de exemplu o măsură ca nimeni să nu plece la muncă în străinătate fără contract, fără condiții decente de locuit (nu 10 într-o baracă), fără asigurare medicală (vedeți cred că cei care au venit nu prea au asigurări medicale, iar costul e suportat de stat), iar fiecare angajator extern, fie el german, italian, francez sau spaniol să plătească o taxă de, să zicem, 500 de euro pe lună, statului român pentru această "risipă" a forței de muncă active de care economia românească este dispensată, context care produce costuri suplimentare economiei românești și statului."

"Da, vi se pare probabil aiurea, dar să nu uitați că oamenii aceștia, romanii noștri pleacă pentru ca aici nimeni nu i-a protejat! Statului roman i se confiscă ventilatoare pe aeroporturi prin vest, dar e filantrop, nu? Lasă exportul de forță de muncă la liber. Din taxele astfel strânse, masuri de reconversie profesională pentru cei rămași, stimul pentru muncă pentru întreaga forță de muncă activă din România. Măsuri de implementat prin Ministerul Muncii și Protecției Sociale care, potrivit denumirii, și cu asta ar trebui să se ocupe."

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9775
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3787
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3787
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9775 RON
USD flag1 USD = 4.3787 RON
GBP flag1 GBP = 5.8518 RON
CHF flag1 CHF = 5.3042 RON
AUD flag1 AUD = 2.8007 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.1664 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4226 RON
SEK flag1 SEK = 0.4539 RON
XAU flag1 XAU = 461.6339 RON
Monede Crypto
1 BTC = 423159.54RON
1 ETH = 8101.08RON
1 LTC = 387.65RON
1 XRP = 9.75RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17156.94-1.60%
BET-BK3194.92-1.55%
BET-EF934.31-1.72%
BET-FI61049.86-0.60%
BET-NG1235.42-2.25%
BET-TR37833.93-1.60%
BET-TRN36774.45-1.60%
BET-XT1471.94-1.44%
BET-XT-TR3190.79-1.44%
BET-XT-TRN3108.09-1.44%
BETAeRO839.30-0.38%
BETPlus2530.38-1.52%
RTL38284.08-1.65%

Opinii

Avertisment dur de 1 Mai. Coșea: România nu-și mai permite vacanțe, doar iluzii!

Profesorul Mircea Coșea critică mini-vacanțele...

Joseph Stiglitz

Joseph Stiglitz: Trump, fără busolă economică: Lumea se întoarce la granițe și taxe

Profesorul și laureatul Premiului Nobel pentru...

Cosmin Marinescu

România Europeană – tablou grafic comparativ în Economic@BNR

Cu susținerea Consiliului de Administrație al...

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel