Administratori de bloc. Vor avea loc schimbări importante

blocuri_20446900
Altfel, nu poate fi aplicată legislația
În Clasificarea Ocupațiilor din România (COR) se va introduce ocupația de administrator de condominii, potrivit unui proiect de act normativ aflat acum în dezbatere publică. O modificare necesară pentru că administratorii au nevoie de calificarea corespunzătoare până în septembrie.

În plus, schimbarea se impunea de la sine, pentru că, altfel, nu se poate aplica noua legislație a asociațiilor de proprietari, adoptată anul trecut și ale cărei prevederi rămân doar pe hârtie până când în COR va fi înscrisă ocupația de administrator de condominii.

De curând, la Ministerul Muncii a fost pus însă în dezbatere un proiect de ordin cu modificări la COR prin care se urmărește inclusiv introducerea noii denumiri. Proiectul, ce trebuie adoptat de ministru și publicat în Monitorul Oficial, înlocuiește în COR ocupația de administrator imobile cu cea de administrator de condominii, cu păstrarea aceluiași cod 515303 în grupa de bază 5153 Administratori de clădiri.

 Citește și Viața la bloc are o nouă lege. Care sunt noile reguli

Noua lege a asociațiilor le impune administratorilor de bloc aflați acum în funcție să își procure, până în septembrie anul acesta, atestate profesionale pentru certificarea ca administrator de condominii. Certificatul de calificare profesională necesar pentru a desfășura activitatea de administrator trebuie să se elibereze pentru ocupația de administrator de condominii, conform Legii nr. 196/2018, ca să le servească din punct de vedere legal administratorilor.

Mutarea zilei Vezi toate articolele
x close