Aceste femei se pot pensiona cu 6 ani mai devreme. Ce spune legea

ogoexh0_resize_66380400
Măsura este așteptată de multă vreme
De menționat că noua lege a pensiilor a intrat în vigoare iar începând cu anul viitor pensiile din sistemul public se vor stabili respectând Legea nr. 127/2019 privind sistemul unitar de pensii.

Legea, care a fost publicată anul trecut, deja produce efecte, cea mai important modificare fiind și cea mai așteptată, respectiv majorarea cu 40% a pensiilor în luna septembrie. Efectele noii legi se produc în etape până în 2021.

În urmă cu ceva vreme s-a anunțat că femeile care au cel puțin 3 copii se vor putea pensiona cu 6 ani mai devreme iar această prevedere se va aplica din septembrie 2031.

Pensionare mai devreme și recalcularea pensiilor, pentru această categorie

Prevederile art. 56 din Legea nr. 127/2019

"Art. 56. – (1) Femeile care au realizat stagiul minim de cotizare și care au născut 3 copii și i-au crescut până la vârstă de 16 ani beneficiază la cerere de reducerea cu 6 ani a vârstei de pensionare prevăzută în anexă nr. 5.

(2) La reducerea prevăzută la alin. (1) se adaugă câte un an în plus începând cu al patrulea copil.

(3) Reducerea vârstei de pensionare prevăzută la alin. (1) și (2) se aplică și în cazul în care numărul de copii cuprinde și copii adoptați și crescuți pe o perioada de cel puțîn 13 ani."

Important de reținut este faptul că această facilitate nu se va putea cumula cu alte reduceri care sunt prevăzute în noua lege.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Mutarea zilei Vezi toate articolele
x close