A picat X! Musk anunţă că reţeaua a fost ţinta unui atac cibernetic masiv

x_70067100
Elon Musk anunţă un atac cibernetic masiv împotriva X.

Platforma de socializare X a avut probleme de acces pentru aproape 11.000 de utilizatori luni, iar proprietarul acesteia, Elon Musk, a declarat că acest lucru a fost cauzat de un atac cibernetic, relatează Reuters.

„A existat (și încă există) un atac cibernetic masiv împotriva X. Suntem atacați în fiecare zi, dar acesta a fost realizat cu multe resurse. Fie o grupare mare și coordonată, fie o țară este implicată,” a spus Musk într-o postare pe platformă.

Potrivit Downdetector, X a înregistrat întreruperi intermitente, iar 10.700 de utilizatori din Statele Unite nu au avut acces la platformă. Numărul rapoartelor de întrerupere a crescut la aproximativ 26.579, după o scurtă scădere, potrivit datelor trimise de utilizatori pe site-ul de monitorizare a întreruperilor. Acesta a ajuns chiar la 40.000 mai devreme în zi.

Probleme similare s-au înregistrat, luni seara, şi în România. 

x close