Vine foametea? Mircea Coșea: Omenirea va resimți mai mult lipsa de alimente decât de energie

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
În opinia analistului, Ordonanța privind stocurile de alimente este o dovadă de înțelepciune
În opinia analistului, Ordonanța privind stocurile de alimente este o dovadă de înțelepciune

Profesorul Mircea Coșea a comentat Ordonanța pusă în dezbatere de Guvernul României privind stocurile de alimente pe care producătorii trebuie să le anunțe.

”Este o Ordonanță. O consider ca fiind un gest foarte înțelept din partea Guvernului, pentru că nu este cazul să prezentăm lucrurile așa, în tonuri dulci, fiți liniștiți, lucrurile merg bine, noi nu avem probleme cu criza. Dar criza este una foarte profundă și a început acum 10 ani de zile, în România nu s-a vorbit despre ea, poate nu a fost cazul, poate nu i-a interesat”, a spus profesorul de economie pentru B1TV. . 

Un lucru este însă cert, a subliniat analistul, și anume că în urmă cu nouă ani și jumătate, Organizația Națiunilor Unite a anunțat că omenirea a intrat într-o criză alimentară, care ține de evoluția a șapte factori obiectivi, pe care nu putem noi să-i reglementăm. Și care merg de la climă, la lipsa de apă, la fel de fel de elemente care țin de distrugerea terenurilor și așa mai departe. 

Trăgând o primă concluzie, Mircea Coșea a estimat că ”omenirea intră într-o etapă, unde alimentația devine o resursă limitată. Iar această resursă limitată trebuie distribuită cât mai bine, ca populația să nu sufere. În momentul de față, ultima notă de informare a FAO, departamentul specializat al ONU pentru alimentație și agricultură, arată că în lume sunt 1,5 milioane de persoane care sunt în foamete cronică. 

Produsele se vor scumpi din cel puțin două motive

Cam acesta este tabloul global. În prezent, această criză s-a accentuat prin războiul din Ucraina, pentru că Ucraina era un mare producător de cereale, nu pentru Europa, ci mai ales pentru nordul Africii și pentru Orientul Apropiat. Se poate spune că omenirea va suferi mai mult în anii ce vor veni din lipsă de alimente decât de lipsa de energie. 

Întrebat dacă prețurile la alimente vor crește, profesorul Coșea a subliniat că tocmai de aceea a spus că Ordonanța în discuție este dovadă de înțelepciune, ”pentru că trebuie să știm exact care este realitatea. Ce se întâmplă? România este un mare producător și, aici sublinieze, de materii prime agricole, pe care însă nu le procesăm. Iată de ce, prețurile la alimente este posibil să crească în România, din două motive. Unul este pentru că importăm foarte mult. Un import care aduce la fiecare produs și inflație. Iar în al doilea rând, pentru că există un blocaj al transporturilor, astfel că mărfurile care vin în România se vor scumpi”, a subliniat profesorul Coșea. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0881
Diferența -0.0015
Zi precendentă 5.0896
USD
Azi 4.3364
Diferența -0.0085
Zi precendentă 4.3449
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0881 RON
USD flag1 USD = 4.3364 RON
GBP flag1 GBP = 5.8273 RON
CHF flag1 CHF = 5.4655 RON
AUD flag1 AUD = 2.8794 RON
DKK flag1 DKK = 0.6811 RON
CAD flag1 CAD = 3.1497 RON
HUF flag1 HUF = 0.0131 RON
JPY flag1 JPY = 0.0275 RON
NOK flag1 NOK = 0.4282 RON
SEK flag1 SEK = 0.4686 RON
XAU flag1 XAU = 614.9369 RON
Monede Crypto
1 BTC = 391658.30RON
1 ETH = 13276.87RON
1 LTC = 339.20RON
1 XRP = 8.39RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET23834.35-0.10%
BET-BK4727.94-0.22%
BET-EF1297.760.04%
BET-FI90773.88-0.93%
BET-NG1757.45-0.23%
BET-TR55814.22-0.10%
BET-TRN53915.14-0.10%
BET-XT2058.87-0.13%
BET-XT-TR4713.08-0.13%
BET-XT-TRN4565.10-0.13%
BETAeRO927.12-0.57%
BETPlus3467.12-0.10%
RTL53611.17-0.09%

Opinii

Ionuț Dumitru, analist economic

Ionuț Dumitru: Prognoză a dobânzilor în România. Efecte pentru populație, firme și stat

Dobânzile ar urma să intre pe o traiectorie...

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu: Românii nu mai cred în promisiuni și își strâng singuri cureaua

Românii nu mai cred în promisiuni și se...

Vladimir Putin, în timpul vizitei din Alaska

România, vulnerabilă într-un eventual acord SUA–Rusia

De Ziua Națională, în timp ce România își...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel