Barna: SGR nu trebuie să se transforme într-o goană după bani, după profit

DCBusiness Team |
Data publicării:

Sistemul Garanţie-Returnare (SGR) nu trebuie extins, ci trebuie lăsat câţiva ani de zile să se stabilizeze, să funcţioneze bine şi să învăţăm pe parcurs care sunt elementele pozitive şi negative, a declarat, joi, la un eveniment de specialitate, vicepremierul Tanczos Barna.

"Acest sistem (SGR) nu trebuie să fie un sistem care produce profit. Acest sistem trebuie să aibă nu se poate transforma într-o goană după bani, după profit. Nici retailerii, nici producătorii, nici alte alţi participanţi în acest sistem nu se pot uita şi nu trebuie să se uite la sistem ca la o sursă de profit. Al doilea lucru la fel de important este să nu împodobim bradul până nu este stabil.

Sistemul nu trebuie extins. În momentul de faţă trebuie lăsat câţiva ani de zile să se stabilizeze să funcţioneze bine, să învăţăm pe parcurs care sunt elementele pozitive şi negative. După aceea putem extinde dacă este nevoie sau să putem modifica dacă este nevoie pentru a deveni unul şi mai bun", a afirmat Tanczos.

Potrivit oficialului, SGR este un sistem care trebuie stabilizat lună de lună, pentru că "zi de zi ne confruntăm cu provocări".

"Sunt extrem de mândru de faptul că această instituţie a reuşit să pună bazele unui sistem funcţional, solid, eficient şi cu un raport deosebit din toate punctele de vedere şi din punct de vedere social, pentru că a reuşit să educe populaţia din România şi din punct de vedere economic şi o să aveţi aici cifre relevante despre raportul economic dar şi din punct de vedere al mediului. Deja vedem care este impactul asupra mediului înconjurător. Am ajuns în contact cu acest proiect ca un fel de outsider.

Nu eram din rândul producătorilor, nu eram din rândul celor care se ocupau de colectarea deşeurilor sau ambalajelor, nu eram înainte de a veni la Ministerul Mediului într-un contact direct cu acest fenomen al gestionării deşeurilor şi ambalajelor. Probabil tocmai de aceea am primit un pic altfel. Împreună cu cei care au fost artizani şi iniţiatorii acestui proiect, producătorii de băuturi, am reuşit să punem bazele principiale solide, care trebuie să rămână baze şi pentru anii următori (...) Cred, în continuare, că SGR nu este matur, trebuie stabilizat lună de lună. Zi de zi ne confruntăm cu alte provocări.

În momentul de faţă este cel mai cunoscut proiect de mediu de colectare de deşeuri de ambalaje din ţară, este îndrăgit de populaţie, este folosit de populaţie, iar obligaţia noastră este să găsim soluţii de sustenabilitate economică", a mai spus demnitarul.

RetuRo şi Green Report organizează, joi, evenimentul de lansare a studiului privind impactul socio-economic al companiei, realizat de Academia de Studii Economice din Bucureşti - Facultatea de Administrarea Afacerilor cu predare în limbi străine (FABIZ). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0959
Diferența -0.0002
Zi precendentă 5.0961
USD
Azi 4.2958
Diferența 0.0216
Zi precendentă 4.2742
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0959 RON
USD flag1 USD = 4.2958 RON
GBP flag1 GBP = 5.8854 RON
CHF flag1 CHF = 5.5372 RON
AUD flag1 AUD = 2.9861 RON
DKK flag1 DKK = 0.6822 RON
CAD flag1 CAD = 3.1507 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0277 RON
NOK flag1 NOK = 0.4444 RON
SEK flag1 SEK = 0.4818 RON
XAU flag1 XAU = 644.9082 RON
Monede Crypto
1 BTC = 341564.81RON
1 ETH = 10166.56RON
1 LTC = 260.30RON
1 XRP = 7.05RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET27054.21-0.50%
BET-BK5476.77-0.50%
BET-EF1456.44-0.65%
BET-FI103338.85-0.05%
BET-NG1973.28-1.08%
BET-TR63354.33-0.50%
BET-TRN61198.71-0.50%
BET-XT2344.25-0.49%
BET-XT-TR5366.37-0.49%
BET-XT-TRN5197.88-0.49%
BETAeRO982.620.07%
BETPlus3922.79-0.48%
RTL60883.74-0.50%

Opinii

Claudiu Năsui
Claudiu Năsui

Năsui: Legea capitalului social scoate din joc micii antreprenori

Legea care majorează capitalul social minim și...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel