Veşti proaste despre scumpiri. Negrescu: Abia în decembrie 2023 inflaţia va ajunge la un nivel acceptabil

Antonia Popescu |
Data actualizării: | Data publicării:
Bani
EXCLUSIV
Bani

Adrian Negrescu, analist economic, a vorbit despre vârful inflației, în ce stadiu ne aflăm și ce este de făcut.

"E începutul vârfului inflației potrivit datelor de la Banca Națională ar urma să fie undeva în luna iunie de 11,28%,  deci inflația va continua să crească. Prețurile vor continua să crească pe perioada întregului an 2022. Vom avea inflație de până în 10 procente și în continuare până prin decembrie", a explicat analistul

Ce înseamnă o inflație de 10%

"Anul viitor de asemenea vom avea creșteri de prețuri semnificative, iar abia în luna decembrie 2023 potrivit datelor de la Banca Națională am putea avea o inflație cât de cât acceptabilă, undeva la nivel de 3%. Până atunci scumpiri în lanț, scumpiri care se pun unele peste altele, scumpire la scumpire. Și asta este cea mai mare problemă pentru că, ce înseamnă de fapt o inflație de 10%? Înseamnă că puterea noastră de cumpărare a scăzut cu cel puțin 10%, cel puțin. Spun lucrul ăsta pentru că inflația este privită și este percepută diferit."

Veste BUNĂ pentru românii care dețin credite bancare

"Una este o inflație percepută de pensionari care consumă mai ales produse alimentare de bază, medicamente și utilități, și alta este cei care au 6,7,8 mii de lei pe lună în special angajații din sectorul public. Sunt unele produse care oricum au preț dublu față de cel de anul trecut mai ales în zona alimentelor de bază", a declarat Adrian Negrescu pentru MetropolaTV.

Săptămâna Patimilor Financiare pentru români

"Cu siguranță urmează Săptămâna Patimilor Financiare pentru români în perspectiva Paștelui pentru că cu toții facem cumpărături și vedem că prețurile au crescut semnificativ în magazine. Deci ne va costat cel mai mult această sărbătoare de Paști din ultimii 20 de ani", a spus analistul

Vacanțele românilor

"Legat de vacanțe probabil mulți dintre români în contextul scumpirilor își vor lua adio de la această variantă și vor merge probabil pe city break-uri sau pe două trei zile. Și cam atât. De ce? Pentru că puterea de cumpărare a scăzut puternic în România și nici măcar bugetarii care au salarii cu 40% mai mari decât cei din mediul privat nu o să și mai permită foarte mult. Mai cu seamă că și tarifele de cazare au crescut puternic mai ales în zonele astea de litoral. Chiar și în destinațiile externe."

"S-ar putea să intrăm într-o recesiune"

"Deci va fi din ce în ce mai scump și singurul cuvânt pe care pot să-l spun în momentul de față legat de cum ar trebui să ne comportăm ține de moderație, moderație și de cheltuirea banului pe lucrurile care contează cu adevărat, adică pe alimente, pe utilități și să evităm excesele financiare, mai ales că nu știm ce se anunță în viitor. S-ar putea să intrăm într-o recesiune care să dureze doi ani de zile", a încheiat Adrian Negrescu.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9775
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3787
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3787
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9775 RON
USD flag1 USD = 4.3787 RON
GBP flag1 GBP = 5.8518 RON
CHF flag1 CHF = 5.3042 RON
AUD flag1 AUD = 2.8007 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.1664 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4226 RON
SEK flag1 SEK = 0.4539 RON
XAU flag1 XAU = 461.6339 RON
Monede Crypto
1 BTC = 424611.65RON
1 ETH = 8076.99RON
1 LTC = 391.59RON
1 XRP = 9.72RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17156.94-1.60%
BET-BK3194.92-1.55%
BET-EF934.31-1.72%
BET-FI61049.86-0.60%
BET-NG1235.42-2.25%
BET-TR37833.93-1.60%
BET-TRN36774.45-1.60%
BET-XT1471.94-1.44%
BET-XT-TR3190.79-1.44%
BET-XT-TRN3108.09-1.44%
BETAeRO839.30-0.38%
BETPlus2530.38-1.52%
RTL38284.08-1.65%

Opinii

Avertisment dur de 1 Mai. Coșea: România nu-și mai permite vacanțe, doar iluzii!

Profesorul Mircea Coșea critică mini-vacanțele...

Joseph Stiglitz

Joseph Stiglitz: Trump, fără busolă economică: Lumea se întoarce la granițe și taxe

Profesorul și laureatul Premiului Nobel pentru...

Cosmin Marinescu

România Europeană – tablou grafic comparativ în Economic@BNR

Cu susținerea Consiliului de Administrație al...

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel