UniCredit este tot mai aproape de obiectivul urmărit de ani de zile - preluarea băncii germane Commerzbank. O astfel de tranzacție ar crea un gigant financiar paneuropean și ar marca una dintre cele mai importante mișcări din sectorul bancar european de după criza financiară din 2008-2009, notează WSJ.
Banca italiană UniCredit a ajuns să controleze aproximativ 42% din acțiunile Commerzbank și are un interes economic suplimentar de circa 13%, după oferta publică lansată la începutul acestui an. Această poziție ar putea fi suficientă pentru ca instituția condusă de Andrea Orcel să obțină, de facto, controlul asupra conducerii și consiliului băncii germane.
Oferta, derulată integral în acțiuni, evaluează în prezent Commerzbank la aproximativ 50 de miliarde de dolari. Dacă va fi finalizată, preluarea ar deveni cea mai mare tranzacție bancară din Europa de după criza financiară globală din 2008-2009.
Miza este una uriașă nu doar pentru cele două bănci, ci și pentru întregul sistem financiar european. UniCredit și Commerzbank operează în două dintre cele mai importante economii ale Uniunii Europene, iar o fuziune între ele ar crea un actor bancar cu o prezență mult mai puternică în zona euro.
Strategia poartă amprenta lui Andrea Orcel, directorul general al UniCredit, un bancher cunoscut pentru experiența sa în tranzacții de mari dimensiuni. Înainte de a conduce UniCredit, Orcel și-a construit reputația în investment banking, unde a lucrat la unele dintre cele mai importante fuziuni și achiziții din sectorul financiar global.
Pentru această tranzacție, Orcel a folosit o strategie complexă, inspirată din manualul marilor operațiuni de piață. UniCredit a utilizat instrumente derivate pentru a-și construi treptat expunerea pe Commerzbank, fără a cumpăra imediat toate acțiunile în mod direct. În paralel, banca italiană a ignorat respingerile repetate venite din partea conducerii Commerzbank și a oficialilor germani.
UniCredit a început să se apropie de Commerzbank în 2024, când a anunțat o participație de 9% în luna septembrie. Ulterior, banca italiană a cumpărat contracte financiare legate de evoluția acțiunilor Commerzbank și și-a majorat constant expunerea.
În martie 2026, UniCredit a lansat oferta pentru restul acțiunilor Commerzbank, susținând că este momentul ca cele două instituții să înceapă discuții constructive.
Cazul UniCredit-Commerzbank a devenit rapid mai mult decât o simplă tranzacție bancară. El a scos la suprafață tensiunea dintre obiectivele Uniunii Europene și interesele naționale ale Germaniei.
Comisia Europeană și mai mulți oficiali europeni susțin de multă vreme nevoia unor bănci mai mari, capabile să concureze cu giganții financiari din Statele Unite și China. Deși economiile statelor UE sunt integrate prin piața unică, sistemele bancare rămân fragmentate, iar această fragmentare limitează capacitatea Europei de a finanța investiții mari, inclusiv tranziția verde, digitalizarea și dezvoltarea industrială.
Germania privește însă tranzacția cu rezerve majore. Statul german deține aproximativ 12% din Commerzbank, participație rămasă în urma intervențiilor din perioada crizei financiare. Berlinul a respins până acum avansurile UniCredit și a transmis că vrea ca banca germană să rămână independentă.
Totuși, guvernul german nu dispune de un drept special care să blocheze direct tranzacția. Poate păstra participația, poate încerca să influențeze deciziile prin poziția sa de acționar și poate susține managementul Commerzbank, dar nu are un instrument simplu prin care să oprească oferta UniCredit.
Commerzbank nu este doar o bancă mare din Germania. Ea are un rol important în finanțarea companiilor medii germane, celebrul Mittelstand, considerat coloana vertebrală a economiei germane. De aceea, o eventuală preluare de către o bancă italiană este percepută la Berlin nu doar ca o tranzacție financiară, ci și ca o pierdere de influență asupra unui instrument important de finanțare a economiei reale.
Oferta UniCredit a lovit și orgoliul corporativ al Germaniei. În mod tradițional, Germania a fost privită ca o putere financiară mai mare decât Italia. Faptul că o bancă italiană încearcă să preia una dintre principalele bănci germane a transformat operațiunea într-un dosar sensibil politic.
Andrea Orcel a încercat să răspundă acestor critici arătând spre performanțele diviziei germane a UniCredit, HVB. Potrivit argumentelor băncii italiene, HVB are randamente mai bune ale activelor și un raport costuri-venituri mai redus decât Commerzbank. UniCredit susține că o bancă rezultată din fuziune ar putea oferi mai multe produse, ar deschide accesul la mai multe piețe și ar accelera creditarea companiilor.
În Germania, opoziția față de tranzacție nu vine doar dinspre guvern și management. Angajații Commerzbank au protestat împotriva ofertei, afișând mesaje prin care cer menținerea independenței băncii.
Temerile sunt ușor de înțeles. Fuziunile bancare de asemenea dimensiuni vin, de regulă, cu restructurări, suprapuneri de activități, reduceri de costuri și posibile concedieri. În plus, Commerzbank și UniCredit au culturi corporative diferite, portofolii diferite și baze de clienți construite în piețe distincte.
Aceste diferențe ar putea complica integrarea, chiar dacă tranzacția va fi dusă la capăt. UniCredit ar trebui să combine două instituții mari, cu sisteme tehnologice, proceduri interne, reguli contabile și structuri de risc diferite. În Europa, astfel de operațiuni sunt îngreunate și de cadrul de reglementare, care rămâne mult mai fragmentat decât în Statele Unite.
Unul dintre cele mai tensionate puncte ale dosarului este prima oferită de UniCredit. Commerzbank și autoritățile germane au susținut că oferta este prea mică și nu reflectă valoarea reală a băncii.
Bettina Orlopp, directoarea generală a Commerzbank, a declarat că discuțiile nu sunt complet excluse, dar a transmis că UniCredit ar trebui să ofere o primă mai mare peste prețul de piață.
Agenția financiară a Germaniei a criticat, la rândul său, nivelul ofertei și a indicat că preferă menținerea independenței Commerzbank. UniCredit a respins aceste argumente, susținând că propria intrare în acționariat a contribuit deja la creșterea prețului acțiunilor Commerzbank, ceea ce reduce prima care ar mai trebui oferită ulterior.
Bătălia dintre cele două bănci s-a mutat și pe terenul transparenței. Commerzbank a susținut că nivelul de acceptare comunicat de UniCredit poate fi înșelător, deoarece ar include acțiuni depuse de companii financiare care au legături cu banca italiană, nu neapărat de acționari instituționali pe termen lung.
Commerzbank a cerut autorității germane de supraveghere financiară să analizeze situația. UniCredit a respins acuzațiile și a transmis, la rândul său, că acțiunile depuse în ofertă sunt acțiuni depuse, indiferent de proveniență, acuzând banca germană că încearcă să construiască o narațiune înșelătoare.
Disputa este legată de strategia cu instrumente derivate folosită de UniCredit. Banca italiană ar fi încheiat contracte de tip total return swap cu instituții financiare precum Nomura Holdings și Jefferies Financial Group, instrumente care urmăresc performanța acțiunilor Commerzbank. Aceste structuri permit creșterea expunerii economice fără deținerea directă a tuturor acțiunilor suport.
În astfel de aranjamente, băncile partenere cumpără de regulă acțiuni pentru a-și acoperi expunerea la swapuri. O parte dintre aceste acțiuni ar fi fost ulterior depuse în oferta UniCredit. În unele cazuri, acțiunile ar fi fost vândute mai departe unor fonduri speculative, care le-au cumpărat la discount față de valoarea ofertei, cu speranța de a obține profit dacă tranzacția se finalizează.
UniCredit se poate confrunta însă cu o problemă delicată. Banca italiană ar putea obține controlul de facto asupra Commerzbank fără să dețină toate acțiunile. Într-o astfel de situație, regulile bancare europene ar putea obliga UniCredit să includă activele Commerzbank în propriul bilanț, dar fără să îi permită să recunoască integral capitalul băncii germane.
Aceasta ar afecta capitalul UniCredit, adică tamponul de siguranță folosit pentru absorbirea pierderilor și monitorizat atent de autorități și investitori. Pentru o bancă mare, nivelul capitalului este esențial, deoarece influențează capacitatea de creditare, dividendele, răscumpărările de acțiuni și percepția pieței asupra riscului.
De aceea, chiar dacă Andrea Orcel pare să fi câștigat mare parte din bătălia strategică, drumul până la finalizarea tranzacției rămâne complicat.
Rezultatele finale ale ofertei sunt așteptate la începutul lunii iulie, iar finalizarea efectivă a tranzacției ar putea dura până în 2027, deoarece sunt necesare aprobări de reglementare și clarificări privind structura finală a preluării.
Chiar și așa, unii investitori consideră că direcția este deja stabilită. Filippo Alloatti, de la Federated Hermes, administrator de active care deține obligațiuni emise de ambele bănci, a rezumat situația într-o formulare tranșantă: „Preluarea s-a produs”.
Dincolo de tehnicalități, dosarul UniCredit-Commerzbank arată cât de dificil este, în continuare, pentru Europa să creeze campioni bancari transfrontalieri. Toate guvernele vor bănci europene mai puternice, capabile să concureze global. Dar atunci când o bancă străină încearcă să preia un nume strategic național, reflexele de protecție apar imediat.
Pentru UniCredit, miza este transformarea într-un jucător european și mai puternic. Pentru Germania, miza este păstrarea controlului asupra unei bănci importante pentru economia sa. Pentru Uniunea Europeană, cazul este un test al pieței unice financiare, într-un moment în care blocul comunitar încearcă să recupereze decalajele față de Statele Unite și China.
