UNESCO își cere scuze după ce a pus chiloți unor statui

Oana Pavelescu |
Data publicării:
UNESCO și-a cerut scuze, într-un final
UNESCO și-a cerut scuze, într-un final

UNESCO a fost nevoită să își ceară scuze după ce a pus chiloți pe statuile unui artist francez, gestul fiind o ”neînțelegere”.

Stephane Simon a declarat să a fost șocat să descopere că statuile lui care erau expuse într-o expoziție a UNESCO de la Paris, au fost îmbrăcate cu chiloți.

Artistul francez a inclus în expoziția sa mai multe sculpturi executate în maniera greciei antice dar care își fpceau selfiuri cu telefoane mobile.

Artistul a declarat într-un interviu acordat CNN că s-a simțit umilit.

O pădure seculară din Maramureș, patrimoniu UNESCO, poate fi vizitată

”M-am simțit rușinat, profund întristat să văd anii mei de muncă să fie distruși. Timp de două zile, vizitatorii m-au întrebat de ce am făcut asta, însă nu a fost opțiunea mea”.

Simon a mai spus că UNESCO i-au explicat că lenjeria intimă a fost rezultatul une greșeli a unui angaja.

Un purtător de cuvânt al UNESCO a declarat că acest lucru a fost posibil din cauza unei neînțelegeri și că insituția este în favoare libertății de creație.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0896
Diferența 0.0009
Zi precendentă 5.0887
USD
Azi 4.3564
Diferența -0.0138
Zi precendentă 4.3702
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0896 RON
USD flag1 USD = 4.3564 RON
GBP flag1 GBP = 5.8643 RON
CHF flag1 CHF = 5.4650 RON
AUD flag1 AUD = 2.9220 RON
DKK flag1 DKK = 0.6811 RON
CAD flag1 CAD = 3.1390 RON
HUF flag1 HUF = 0.0132 RON
JPY flag1 JPY = 0.0276 RON
NOK flag1 NOK = 0.4330 RON
SEK flag1 SEK = 0.4749 RON
XAU flag1 XAU = 643.3615 RON
Monede Crypto
1 BTC = 396948.93RON
1 ETH = 13486.92RON
1 LTC = 329.51RON
1 XRP = 8.93RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET26343.092.38%
BET-BK5201.742.42%
BET-EF1432.902.60%
BET-FI95150.322.73%
BET-NG1934.972.20%
BET-TR61689.092.38%
BET-TRN59590.132.38%
BET-XT2267.902.48%
BET-XT-TR5191.602.48%
BET-XT-TRN5028.592.48%
BETAeRO942.760.02%
BETPlus3821.132.32%
RTL59355.712.43%

Opinii

Aragaz. Foto: Freepik.com
Alexandru Nazare

Alexandru Nazare și bilanțul fiscal, mai mult un exercițiu de PR

Alexandru Nazare își prezintă bilanțul fiscal...

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

Avertismentul economistului Adrian Negrescu: Taxele locale, majorate excesiv

Economistul Adrian Negrescu atrage atenția că...

Comunicate de presa

Alexandru Nazare, ministrul de Finanțe

România, mai aproape de aderarea la OCDE

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare,...

Impozite și taxe / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel