Siegfried Mureşan depune la Parlament lista miniştrilor şi programul de guvernare

Siegfried Mureșan
Cine este Siegfried Mureșan, premierul desemnat de Nicușor Dan. Omul bugetelor europene intră în cea mai dificilă negociere politică a carierei
Premierul desemnat merge mai departe, chiar dacă nu a reuşit să strângă voturile necesare pentru a trece cabinetul pe care l-a format.

Siegfried Mureşan, premierul desemnat de către preşedintele Nicuşor Dan, depune sâmbătă la Parlament lista miniştrilor şi programul de guvernare. 

"Mergem în fața Parlamentului cu un program clar pentru România și cu o echipă pregătită să îl pună în aplicare. România are nevoie de un Guvern stabil, responsabil și capabil să înceapă imediat munca. Suntem pregătiți să ne asumăm această responsabilitate și să cerem votul de încredere al Parlamentului", a transmis acesta pe Facebook.

Lista miniştrilor

* Mircea Abrudean (PNL) - ministru al Afacerilor Interne şi viceprim-ministru

* Radu Miruţă (USR) - ministru al Apărării Naţionale şi viceprim-ministru

* Tánczos Barna (UDMR) - ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi viceprim-ministru

* Andrea Chiş (independentă) - ministru al Justiţiei

* Alexandru Nazare (PNL) - ministru al Finanţelor

* Oana Ţoiu (USR) - ministru al Afacerilor Externe

* Oana Gheorghiu (PNL) - ministru al Sănătăţii

* Cătălin Drulă (USR) - ministru al Transporturilor şi Infrastructurii

* Cseke Attila (UDMR) - ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei

* Raluca Turcan (PNL) - ministru al Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale

* Dragoş Pîslaru (PNL) - ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene

* Irineu Darău (USR) - ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului

* Diana Buzoianu (USR) - ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor

* Sebastian Burduja (PNL) - ministru al Energiei

* Bulcsú Koppány Ötvös (UDMR) - ministru al Culturii

* Mihai Dimian (PNL) - ministru al Educaţiei şi Cercetării

Totodată, secretar general al Guvernului, cu rang de ministru, este propus Dan Reşitnec (USR). 

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Actualitate Vezi toate articolele
x close