Rețea medicală românească vizează vânzări de 1 miliard de lei în 2019

Alex Dinu |
Data actualizării: | Data publicării:
Medlife cifra de afaceri excelenta
Medlife cifra de afaceri excelenta

Medlife a înregistrat vînzări de aproape jumătate de miliard de euro în primele 6 luni ale acestui an.

Pentru perioada următoare, compania a aprobat în Adunarea Acţionarilor creşterea creditelor grupului cu 20 milioane euro pentru achiziţii la nivel naţional şi internaţional, program la care se vor adăuga surse proprii în funcţie de dimensiunea tranzacţiilor.

Valoarea consolidată pro-forma a EBITDA a fost de 78 milioane lei, în creştere cu 81% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce valoarea consolidată pro-forma a profitului net a fost de circa 14 milioane lei, în creştere cu 130% faţă de prima parte din 2018.

Potrivit reprezentanţilor companiei, fiecare linie de business a avut o direcţie ascendentă, accesibilitatea şi apetitul românilor pentru serviciile medicale fiind într-o creştere continuă, toate acestea susţinute de o evoluţie favorabilă la nivelul întregii pieţe şi economii.

Astfel, cel mai mare avans a fost înregistrat de clinici, care au raportat o creştere de 35% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, urmate de centrele de stomatologie, cu o creştere de 34% faţă de primele şase luni ale anului 2018. Clasamentul continuă cu linia de spitale, laboratoarele, farmaciile şi divizia de corporate.

Medlife a achiziționat încă 3% din Genesys

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0965
Diferența 0.0012
Zi precendentă 5.0953
USD
Azi 4.3037
Diferența 0.0097
Zi precendentă 4.294
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0965 RON
USD flag1 USD = 4.3037 RON
GBP flag1 GBP = 5.8503 RON
CHF flag1 CHF = 5.5932 RON
AUD flag1 AUD = 3.0406 RON
DKK flag1 DKK = 0.6822 RON
CAD flag1 CAD = 3.1538 RON
HUF flag1 HUF = 0.0135 RON
JPY flag1 JPY = 0.0281 RON
NOK flag1 NOK = 0.4527 RON
SEK flag1 SEK = 0.4796 RON
XAU flag1 XAU = 679.5488 RON
Monede Crypto
1 BTC = 290543.26RON
1 ETH = 8573.75RON
1 LTC = 232.01RON
1 XRP = 6.35RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET28579.340.88%
BET-BK5700.190.84%
BET-EF1532.480.98%
BET-FI109595.901.76%
BET-NG2052.681.24%
BET-TR66925.800.88%
BET-TRN64648.650.88%
BET-XT2479.080.97%
BET-XT-TR5675.010.97%
BET-XT-TRN5496.830.97%
BETAeRO1021.290.47%
BETPlus4139.990.84%
RTL64282.030.91%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Analistul Adrian Negrescu

Negrescu: România toacă miliarde, dar nu construiește nimic care să producă bani

România cheltuiește miliarde de euro din...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru...

Comunicate de presa

CEC Bank
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Fermieri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel