Parcurile și locurile de joacă din Sectorul 1, amendate de ANPC

Matei Ion |
Data publicării:
Parcurile și spațiile de joacă au probleme
Parcurile și spațiile de joacă au probleme

Comisarii pentru protecţia consumatorilor au efectuat, în ultimele trei zile, o serie de acţiuni de control în 33 parcuri şi locuri de joacă din sectorul 1 al Capitalei, pentru a verifica modul în care sunt respectate prevederile legii în domeniu, iar 30 dintre acestea au fost oprite temporar, din cauza neregulilor constatate.

"Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea (CRPCR) Bucureşti-Ilfov, împreună cu structurile teritoriale din judeţele Giurgiu şi Ialomiţa, au realizat, în perioada 5-7 aprilie 2022, sub coordonarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), ample acţiuni de control în 33 parcuri şi locuri de joacă din sectorul 1 al Capitalei, pentru a verifica modul în care sunt respectate prevederile legii, în domeniu. În toate aceste locaţii, aflate în administrarea Primăriei Sectorului 1, au fost constatate nereguli de către comisarii ANPC, aplicându-se primele sancţiuni. Până în acest moment, au fost oprite temporar de la prestarea serviciului 30 din totalul locaţiilor verificate", se menţionează într-un comunicat al ANPC, remis joi AGERPRES.

Potrivit sursei citate, s-au constatat următoarele nereguli: existenţa unor echipamente de joacă nesigure (fără informaţii sau instrucţiuni legate de vârsta sau greutatea copiilor cărora le sunt destinate, de numărul de copii care pot avea acces simultan la un echipament, de modalităţile de folosire sau de blocare a sistemului de protecţie etc.); bucăţi de tartan de pe paviment deteriorate; prezenţa unor echipamente interzise pentru utilizare; prezenţa unor cabluri electrice aflate la aproximativ 1,5 metri de sol, prinse de un stâlp din lemn din incinta unuia dintre spaţiile de joacă; existenţa unor copaci cu crengi uscate aplecate deasupra echipamentelor de la locul de joacă, care prezentau pericol, prin netoaletare; prezenţa unor bănci din parc cu vopseaua exfoliată; lipsa informării scrise a publicului în limba română în zona de joacă şi în cea de fitness; lipsa etichetării locului de joacă (absenţa menţiunilor referitoare la denumire şi administrator); existenţa unor coşuri de gunoi ruginite şi a unor saci de gunoi rupţi; prezenţa, în apropierea grupului de şedere din zona de repaos, a unei gropi care poate pune în pericol integritatea copiilor; existenţa unui felinar electric defect, cu un fragment desprins.

Jale în cantinele spitalelor. ANPC a aplicat amenzi

"Te aştepţi să beneficiezi de parcuri minunate în, cândva, sectorul 'de verde' al Capitalei, dar pare că şi aşteptarea s-a accidentat la locurile de joacă din sectorul 1. Povestea celor mici cu 'şapte dintr-o lovitură', s-a transformat în '30 din 33'! Trist! Bicicleta, badmintonul, jocul cu mingea devin din nou de actualitate şi sigur, fără pericole! Locurile de joacă devin curse cu obstacole, peripeţii şi multe încercări!", a declarat Horia Constantinescu, preşedintele ANPC.

Verificările se află în curs, urmând a fi continuate în zilele următoare, dă asigurări ANPC. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0923
Diferența -0.0022
Zi precendentă 5.0945
USD
Azi 4.319
Diferența -0.0019
Zi precendentă 4.3209
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0923 RON
USD flag1 USD = 4.3190 RON
GBP flag1 GBP = 5.8630 RON
CHF flag1 CHF = 5.5529 RON
AUD flag1 AUD = 3.0117 RON
DKK flag1 DKK = 0.6820 RON
CAD flag1 CAD = 3.1549 RON
HUF flag1 HUF = 0.0135 RON
JPY flag1 JPY = 0.0275 RON
NOK flag1 NOK = 0.4436 RON
SEK flag1 SEK = 0.4774 RON
XAU flag1 XAU = 676.6689 RON
Monede Crypto
1 BTC = 307236.07RON
1 ETH = 9017.26RON
1 LTC = 238.54RON
1 XRP = 6.40RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET27247.30-0.11%
BET-BK5512.19-0.07%
BET-EF1460.73-0.09%
BET-FI104214.061.05%
BET-NG1962.87-0.05%
BET-TR63806.48-0.11%
BET-TRN61635.47-0.11%
BET-XT2360.79-0.09%
BET-XT-TR5404.24-0.09%
BET-XT-TRN5234.55-0.09%
BETAeRO996.01-0.69%
BETPlus3951.57-0.11%
RTL61244.92-0.10%

Opinii

Claudiu Năsui
Claudiu Năsui

Năsui: Legea capitalului social scoate din joc micii antreprenori

Legea care majorează capitalul social minim și...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel