NATO și SUA au testat o armă teribilă, modernizată pe mulți bani

Simona Haiduc |
Data publicării:
O armă pentru liniștea aliaților Statelor Unite
O armă pentru liniștea aliaților Statelor Unite

Cu sprijinul NATO și a forțelor aeriene ale SUA (US Air Force), National Nuclear Security Administration (NNSA), structură subordonată ministerului american al energiei, a testat bomba nucleară B61-12, variantă modificată a B61. Programul de modernizare a armei se ridică la 9,6 miliarde de dolari.

Cele trei teste efectuate pe parcursul lunii august se înscriu în programul de prelungire a duratei de exploatare a bombelor B61 și care prevede, printre altele, modernizarea componentelor nucleare și non-nucleare ale armei, dar și creșterea nivelul de siguranță a acesteia.

Următoarea serie de teste se va desfășura anul viitor, B61-12 urmând să fie lansate de la bordul unor avioane de atac F-16. ”B61-12 vor întâri eforturile de descurajare strategică și îi va liniști pe aliații noștri. Aceste teste încununate de succes sunt rezultatul strânsei colaborări între NNSA, laboratoarele de cercetare ale US Air Force și experții NATO”, au precizat surse NNSA.

Citește și Arma care va revoluționa arta războiului

Spre deosebire de predecesorii ei (B61-3, -4, -7 și -11), B61-12 nu va mai fi dotată cu o parașută. În schimb, va avea o coadă și un sistem inerțial de orientare, care amplifică precizia de utilizare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0974
Diferența 0.0018
Zi precendentă 5.0956
USD
Azi 4.3327
Diferența 0.0111
Zi precendentă 4.3216
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0974 RON
USD flag1 USD = 4.3327 RON
GBP flag1 GBP = 5.8393 RON
CHF flag1 CHF = 5.5813 RON
AUD flag1 AUD = 3.0579 RON
DKK flag1 DKK = 0.6822 RON
CAD flag1 CAD = 3.1659 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0279 RON
NOK flag1 NOK = 0.4523 RON
SEK flag1 SEK = 0.4776 RON
XAU flag1 XAU = 700.9567 RON
Monede Crypto
1 BTC = 292322.20RON
1 ETH = 8436.85RON
1 LTC = 232.32RON
1 XRP = 6.10RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET29107.880.44%
BET-BK5798.630.54%
BET-EF1568.450.41%
BET-FI111191.650.40%
BET-NG2094.040.34%
BET-TR68163.520.44%
BET-TRN65844.260.44%
BET-XT2524.520.47%
BET-XT-TR5779.020.47%
BET-XT-TRN5597.580.47%
BETAeRO1025.320.12%
BETPlus4213.720.41%
RTL65465.450.42%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Analistul Adrian Negrescu

Negrescu: România toacă miliarde, dar nu construiește nimic care să producă bani

România cheltuiește miliarde de euro din...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru...

Comunicate de presa

CEC Bank
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Fermieri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel