DNSC avertizează: un nou tip de atac cibernetic prin Google Calendar

DCBusiness Team |
Data publicării:
Malware
Malware

Un malware este livrat prin intermediul invitaţiilor din Google Calendar care conţin linkuri către fişiere sau pagini controlate de către hackeri, avertizează experţii Directoratului Naţional pentru Securitate Cibernetică (DNSC), într-un articol postat, vineri, pe site-ul instituţiei.

"Cercetătorii în securitate cibernetică de la Aikido au identificat recent o tehnică sofisticată prin care atacatorii reuşesc să distribuie malware într-un mod extrem de discret şi greu de detectat. Metoda constă în utilizarea invitaţiilor trimise prin platforma Google Calendar, un serviciu de încredere, larg utilizat în mediile personale şi profesionale, pentru a atrage victimele către resurse controlate de atacatori în scopul distribuirii de cod rău intenţionat. Tehnica utilizată de atacatori a făcut obiectul unor investigaţii de lungă durată până la momentul când s-a concluzionat că modulul os-info-checker-es6 a primit un upgrade, respectiv versiunea 1.0.8 care a adus modificări semnificative în fişierul preinstall.js, ce evidenţiază scopul ascuns al codului maliţios. Prin combinarea unor mecanisme tehnice subtile cu tactici de inginerie socială, atacatorii reuşesc să strecoare fişiere periculoase într-un mediu care, la suprafaţă, pare legitim şi inofensiv, conturând astfel un scenariu de atac complex şi eficient, ce generează provocări considerabile pentru experţii în securitate cibernetică", se menţionează în material.

Potrivit sursei citate, atacatorii au utilizat caractere speciale Unicode din categoria Private Use Area (PUA), pentru a ascunde codul rău intenţionat într-un mod care îl face invizibil în editoarele de text obişnuite.

"Malware-ul este livrat prin intermediul invitaţiilor din Google Calendar care conţin linkuri către fişiere sau pagini controlate de atacatori. Aceste invitaţii pot părea legitime şi pot conţine descrieri sau ataşamente care, odată accesate, duc la descărcarea sau execuţia codului periculos. Atacatorii creează evenimente în Calendar şi invită ţinte neavizate prin intermediul funcţionalităţii integrate de trimitere automată a invitaţiilor. În câmpurile de titlu, descriere sau locaţie ale evenimentului, aceştia inserează linkuri către fişiere sau website-uri controlate de atacatori. Aceste linkuri duc către resurse care pot conţine malware descărcabil sau care execută cod în browser (ex. cod JavaScript mascat), eventual declanşând exploit-uri la nivel de sistem sau phishing", notează specialiştii.

Aceştia subliniază că hackerii utilizează un cod periculos, mascat, folosind caractere Unicode PUA, adică simboluri care nu sunt atribuite niciunui caracter vizibil în standardul Unicode şi care, de regulă, sunt ignorate de editoarele de text şi motoarele de analiză. "Această strategie de camuflare face ca porţiuni importante din cod să fie invizibile pentru dezvoltatori sau analişti de securitate, dacă aceştia nu folosesc instrumente speciale de inspecţie binară sau decodare a acestor caractere", explică reprezentanţii DNSC.

Pe fondul acestui nou tip de ameninţare online, experţii în securitate cibernetică vin cu o serie de recomandări generale: fiţi precauţi cu invitaţiile nesolicitate sau suspecte în Google Calendar; activaţi opţiunea "Adăugaţi automat invitaţii" doar de la expeditori cunoscuţi în setările Google Calendar; aplicaţi şi monitorizaţi indicatorii de compromitere (IoC) în cadrul sistemelor de securitate, pentru a detecta o potenţială compromitere şi pentru a depista din timp tentativele de exploatare a vulnerabilităţii; menţineţi actualizate toate aplicaţiile şi sistemele de operare pentru a beneficia de cele mai recente patch-uri de securitate; informaţi-vă cu privire la metodele de phishing şi alte tehnici de inginerie socială.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0851
Diferența -0.0014
Zi precendentă 5.0865
USD
Azi 4.429
Diferența 0.0083
Zi precendentă 4.4207
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0851 RON
USD flag1 USD = 4.4290 RON
GBP flag1 GBP = 5.7690 RON
CHF flag1 CHF = 5.4608 RON
AUD flag1 AUD = 2.8701 RON
DKK flag1 DKK = 0.6811 RON
CAD flag1 CAD = 3.1336 RON
HUF flag1 HUF = 0.0131 RON
JPY flag1 JPY = 0.0288 RON
NOK flag1 NOK = 0.4334 RON
SEK flag1 SEK = 0.4621 RON
XAU flag1 XAU = 565.0116 RON
Monede Crypto
1 BTC = 461797.13RON
1 ETH = 15314.86RON
1 LTC = 393.87RON
1 XRP = 10.20RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET22700.590.24%
BET-BK4403.920.38%
BET-EF1240.530.30%
BET-FI81835.611.04%
BET-NG1704.680.21%
BET-TR52717.560.24%
BET-TRN50966.990.24%
BET-XT1953.750.32%
BET-XT-TR4443.800.32%
BET-XT-TRN4307.100.32%
BETAeRO913.57-0.46%
BETPlus3308.350.25%
RTL50925.560.24%

Opinii

Alexandru Nazare / Foto: gov.ro

Nazare, după depistarea fraudei cu mașini second-hand: Nimeni nu e mai presus de lege

O nouă schemă de fraudă fiscală de amploare,...

Gabriel Biriș

Gabriel Biriș, reacție la deciziile CCR: Amatorism sau sabotaj?

Avocatul Gabriel Biriș critică dur modul în...

Fermier / Foto: Oana Pavelescu

Mircea Coșea: România va intra într-o criză agricolă

România riscă să intre, în anii următori,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel