Deficitul României atinge nivel critic. 2026 va fi testul real al corecției fiscale, avertizează specialiştii

DCBusiness Team |
Data publicării:
Bani
Bani

Consolidarea bugetară avansează lent: un scenariu optimist pentru 2025 indică un deficit de 8,4-8,6% din PIB. Ce măsuri trebuie luate pentru a-l atinge, arată o analiză RoEM-UBB FSEGA.

Deficitul bugetar al României s-a adâncit constant în primele nouă luni din 2025, graficul evoluției lunare a balanței bugetului de stat pe metoda cash arătând o scădere în același ritm alarmant ca în 2024 și mult mai rapid decât în anii 2021-2023. În aceste condiții, ținta inițială de 7% din PIB convenită cu Comisia Europeană devine aproape imposibil de atins, chiar dacă impactul principal al măsurilor fiscale este așteptat abia în trimestrul al patrulea, consideră specialiștii Romanian Economic Monitor (RoEM)-UBB FSEGA, proiect de cercetare al Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca.

„Anul 2025 marchează începutul unei ajustări necesare. După o vară cu o dinamizare temporară a consumului, alimentată de anticiparea majorărilor fiscale, urmată de o toamnă rece în industrie și construcții, economia dă semne de oboseală. Stabilizarea bugetară este posibilă doar printr-o disciplină strictă pe partea de cheltuieli, respectiv printr-o administrare eficientă a veniturilor la bugetul de stat. România a trecut printr-o schimbare fiscală necesară, iar perioada de convalescență abia începe. Verdictul real asupra pachetului de corecție va veni în 2026, când vom vedea dacă guvernul, mediul de afaceri și societatea vor reuși să susțină în mod viabil consolidarea bugetară”, explică Béla-Gergely Rácz, cercetător al echipei RoEM-UBB FSEGA.

Citiţi şi: Reguli noi ANAF 2026: se schimbă eșalonarea la plată pentru firme

Analiza deficitului folosind metoda cash are însă limite importante, atrag atenția analiștii RoEM, pentru că surprinde doar fluxurile efective de încasări și plăți ale statului, este puternic influențată de sezonalitate și poate fi modificată temporar prin accelerarea sau amânarea unor cheltuieli. Pentru realizarea de comparații internaționale și pentru evaluarea în cadrul procedurii de deficit excesiv, reperul de bază este deficitul calculat după metodologia ESA. Potrivit acesteia, România a încheiat anul 2024 cu un deficit de 9,3% din PIB – cel mai ridicat din Uniunea Europeană –, iar noul obiectiv pentru 2025 este reducerea lui la 8,4% din PIB, o țintă foarte ambițioasă, dar nu imposibilă de atins, susțin economiștii RoEM.

În prezent, un scenariu optimist pentru 2025 indică tot un deficit de aproximativ 8,4-8,6% din PIB (conform metodologiei ESA), ceea ce arată că ajustarea are loc mai degrabă prin frânare decât prin reforme structurale, subliniază specialiștii RoEM.

„Un prim pas foarte dificil a fost însă deja realizat: corecția fiscală a început, iar acest progres trebuie dus mai departe într‑un mod coerent, cu răbdare și disciplină. În caz contrar, câștigurile de până acum pot fi pierdute rapid. Anul viitor însă nu se va mai putea evita începutul unor reforme reale, iar guvernul trebuie să treacă la o reducere efectivă a cheltuielilor. Cu toate acestea, ajustarea nu poate fi una brutală: o frânare prea abruptă a cheltuielilor publice riscă să reducă în mod suplimentar activitatea din sectorul privat și implicit PIB-ul, toate acestea într-un moment în care economia este deja sub presiune”, spune Béla-Gergely Rácz.

 

Măsurile fiscale: impact parțial în 2025, în creștere în 2026

 

Pachetul fiscal aplicat de la 1 august va genera o creștere limitată a veniturilor în 2025 deoarece produce efecte doar pe parcursul a patru luni (septembrie-decembrie). Abia în 2026 impactul său va fi resimțit în întregime, susțin economiștii RoEM. În schimb, controlul cheltuielilor bugetare poate produce rezultate rapide: reducerea birocrației, plafonarea posturilor în sectorul public și prioritizarea investițiilor finanțate din fonduri europene sunt esențiale pentru evitarea unui nou derapaj. Înghețarea angajărilor și limitarea posturilor vacante pot genera efecte relativ rapide, lucru vizibil deja în temperarea dinamicii numărului de salariați și a salariilor nete, în special în sectorul public, tendință care va continua și în lunile următoare.

„Pe de altă parte, o reformă structurală profundă a administrației – comparabilă cu reorganizarea din temelii a unei mari companii – este un proces de durată, cu atât mai mult cu cât statul are aproximativ 1,3 milioane de angajați care ar trebui reașezați și recalificați. Consiliul Fiscal estimează că, fără măsurile luate anul acesta, deficitul ar fi depășit 9% din PIB la finalul lui 2025, o scădere aproape nesemnificativă față de valoarea de 9,3% din anul precedent. Pe baza implementării consecvente a acestor măsuri este așteptat ca deficitul bugetar al anului 2025 să coboară la nivelul de 8,4-8,6%, care și așa va rămâne – cel mai probabil – cel mai mare deficit din UE”, explică economiștii RoEM.

 

Nici contextul extern nu ajută

 

Creșterea economică a zonei euro este estimată la un nivel modest, de doar 1,2% în acest an, iar economia Germaniei – principalul partener comercial al României – rămâne practic în stagnare. Cererea externă slabă limitează potențialul exporturilor și, implicit, veniturile bugetare din impozitul pe profit și TVA.

 

Ce urmează în ultimele luni ale anului? Având un deficit de 5,39% din PIB (metoda cash) după primele trei trimestre, specialiștii RoEM consideră că autoritățile ar trebui să își concentreze eforturile pe trei direcții esențiale:

Cheltuieli: control strict al cheltuielilor curente și reducerea costurilor administrative și a birocrației. În această perioadă, sunt indispensabile reorganizarea administrației locale, soluționarea problemei pensiilor speciale și, în general, inițierea reformelor la nivel de sistem.

Colectare: intensificarea controalelor țintite și extinderea acestora pentru a crește randamentul la colectare de TVA și contribuții.

Economia reală: susținerea activității economice prin măsuri de investiții țintite, dar mai ales prin absorbția accelerată a fondurilor europene.

 

Dacă aceste condiții se îndeplinesc, economiștii RoEM consideră că România ar putea închide anul 2025 cu un deficit între 8,4% și 8,6% din PIB. Un rezultat mai bun ar necesita un control mult mai sever al cheltuielilor, începerea reformelor administrative și o creștere peste așteptări a încasărilor în ultimele luni, scenariu foarte dificil, aproape imposibil, de realizat.

 

„Factorii de decizie încearcă să evite intrarea într-o spirală negativă, cu recesiune economică, tensiuni sociale și costuri politice suplimentare. Fără reducerile treptate, dar reale ale cheltuielilor bugetare, România va rămâne pentru mult timp în rândul țărilor cu cele mai ridicate deficite din UE, iar combinația dintre un dezechilibru fiscal persistent și încetinirea economiei poate avea consecințe extrem de grave. Prin urmare, nu ne aflăm la finalul procesului de echilibrare bugetară, ci abia la începutul lui, iar lunile următoare – și anul viitor în ansamblu – vor fi decisive pentru consolidarea fiscală și pentru o potențială readucere a economiei României pe o traiectorie de creștere sustenabilă”, concluzionează Levente Szász, coordonatorul echipei RoEM.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0903
Diferența 0.0013
Zi precendentă 5.089
USD
Azi 4.3975
Diferența -0.0137
Zi precendentă 4.4112
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0903 RON
USD flag1 USD = 4.3975 RON
GBP flag1 GBP = 5.7900 RON
CHF flag1 CHF = 5.4532 RON
AUD flag1 AUD = 2.8557 RON
DKK flag1 DKK = 0.6816 RON
CAD flag1 CAD = 3.1222 RON
HUF flag1 HUF = 0.0133 RON
JPY flag1 JPY = 0.0281 RON
NOK flag1 NOK = 0.4301 RON
SEK flag1 SEK = 0.4614 RON
XAU flag1 XAU = 587.8991 RON
Monede Crypto
1 BTC = 382296.53RON
1 ETH = 12862.56RON
1 LTC = 371.24RON
1 XRP = 9.51RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET22807.39-0.41%
BET-BK4488.28-0.09%
BET-EF1246.42-0.69%
BET-FI89402.81-0.47%
BET-NG1695.99-0.68%
BET-TR53408.27-0.42%
BET-TRN51591.17-0.42%
BET-XT1978.19-0.40%
BET-XT-TR4528.16-0.40%
BET-XT-TRN4386.02-0.40%
BETAeRO925.78-0.55%
BETPlus3322.15-0.39%
RTL51367.32-0.44%

Opinii

Profesorul Mircea Coșea
Excesul are întotdeauna un final / Ilustrație: Freepik
Prof. Mircea Coșea

Mircea Coșea: Românii au ajuns să muncească ieftin și pentru alții

Profesorul Mircea Coșea avertizează că România...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel