În ordonanța de relansare economică statul introduce un instrument fiscal care schimbă destul de clar modul în care companiile își calculează taxele atunci când investesc în inovare, pentru că, spre deosebire de facilitățile clasice, noul mecanism nu mai reduce doar baza impozabilă, ci scade direct suma de plată către stat.
Este o diferență importantă, care poate face ca investițiile în cercetare-dezvoltare să devină mult mai atractive pentru firmele care până acum ezitau să aloce bugete consistente în această direcție.
Noua prevedere introduce un credit fiscal egal cu 10% din valoarea cheltuielilor eligibile pentru activitățile de cercetare-dezvoltare, ceea ce înseamnă că o parte din banii investiți se întorc efectiv la companie sub forma unei reduceri directe de taxe.
Practic, dacă până acum firmele beneficiau de deduceri care influențau indirect impozitul, acum vorbim despre un mecanism care acționează direct asupra sumei datorate, ceea ce schimbă complet calculul financiar al investiției.
Citește și: Investitorii cer reforme urgente: economia României sub presiune
Creditul fiscal se scade anual din impozitul pe profit sau din impozitul minim pe cifra de afaceri, în funcție de regimul fiscal în care se află compania, iar aplicarea lui nu se limitează doar la firmele clasice, ci include și contribuabilii mari.
Dacă valoarea creditului depășește impozitul datorat într-un an, diferența nu se pierde, ci devine o creanță fiscală care poate fi utilizată ulterior, fie prin compensarea altor obligații fiscale, fie prin reportare pe o perioadă de până la patru ani, iar în anumite condiții chiar prin restituire.
Acest detaliu este esențial, pentru că transformă facilitatea într-un instrument real de cash-flow, nu doar într-un avantaj contabil.
Dacă o companie are cheltuieli eligibile de cercetare în valoare de 1 milion de lei, atunci va putea calcula un credit fiscal de 100.000 de lei, sumă care se scade direct din impozitul datorat statului.
Într-un scenariu simplu, dacă firma are de plătit un impozit de 150.000 de lei, va ajunge să plătească doar 50.000 de lei, iar dacă impozitul datorat este mai mic decât creditul fiscal, diferența rămasă poate fi utilizată în anii următori, fără să fie pierdută.
Mecanismul este construit astfel încât să fie aplicabil unei baze largi de contribuabili, nu doar firmelor din tehnologie sau cercetare pură, ci tuturor companiilor care pot demonstra cheltuieli eligibile în această zonă.
Un element important este faptul că facilitatea se aplică și contribuabililor care intră sub incidența impozitului minim pe cifra de afaceri, ceea ce extinde semnificativ aria de aplicare și o face relevantă inclusiv pentru companiile mari.
Motivul este explicit în ordonanță: fără un cadru fiscal coerent și suficient de atractiv, cheltuielile pentru cercetare-dezvoltare riscă să scadă, iar proiectele existente pot fi chiar abandonate.
În același timp, statul încearcă să alinieze România la practicile europene, unde astfel de credite fiscale sunt deja utilizate pentru a susține inovarea și pentru a păstra activitățile cu valoare adăugată ridicată în interiorul economiei.
Ce trebuie urmărit în perioada următoare
Deși mecanismul este clar la nivel de principiu, aplicarea concretă va depinde de normele care vor defini ce înseamnă cheltuieli eligibile, ce documente trebuie depuse și cum se face verificarea de către autorități.
De regulă, aici apare diferența între o facilitate care există doar pe hârtie și una care este utilizată pe scară largă de companii.
Introducerea creditului fiscal marchează o schimbare de logică în politica fiscală, pentru că mută accentul de la deduceri și scutiri către mecanisme directe de reducere a impozitului.
Pentru firmele care investesc în tehnologie, dezvoltare de produse sau procese inovatoare, această măsură poate deveni una dintre cele mai importante pârghii fiscale disponibile în următorii ani.
