Aproape jumătate dintre companiile din România se aşteaptă ca angajaţii să vină la birou 3-4 zile pe săptămână, în 2026, pe măsură ce modelul de lucru hibrid devine mai bine structurat, arată un sondaj realizat de o companie de consultanţă imobiliară şi de management al investiţiilor.
Conform datelor analizate de Colliers, aproximativ trei sferturi dintre organizaţii intenţionează să păstreze suprafaţa actuală de birouri, chiar dacă 55% dintre acestea susţin că spaţiile sunt, astăzi, mai puţin ocupate decât înainte, semn că modul de utilizare a birourilor continuă să se schimbe.
În ceea ce priveşte perspectivele pentru acest an, 75,25% din totalul celor chestionaţi au declarat că intenţionează să păstreze aproximativ aceeaşi suprafaţă de birouri şi doar 8,9% estimează o reducere de până la 25% a spaţiului, în timp ce aproximativ 9% anticipează o creştere moderată, iar mai puţin de 3% se aşteaptă la extinderi semnificative.
Model cu 1-2 zile/săptămână la birou
În paralel, aproape o treime (31,3%) dintre companii anticipează un model de lucru cu o zi - două zile pe săptămână la birou, timp în care 36% descriu atmosfera din birouri ca fiind vibrantă. De asemenea, majoritatea afirmă că spaţiile sunt mai puţin folosite de către angajaţi, iar atmosfera este mai degrabă liniştită. În plus, aproape jumătate dintre companii se aşteaptă ca angajaţii să fie prezenţi la birou 3-4 zile pe săptămână, în timp ce doar o mică parte rămân în modele complet remote sau complet bazate pe prezenţă fizică.
Cercetarea de specialitate arată că, în multe companii, între 30% şi 70% dintre angajaţi sunt prezenţi la birou într-o zi obişnuită, iar doar o mică parte dintre organizaţii spun că spaţiile sunt aproape de capacitatea maximă de ocupare.
"Majoritatea angajaţilor sunt mulţumiţi de avantajele de bază ale locaţiilor de birouri, precum accesul facil la clădiri şi proximitatea staţiilor de metrou, dar şi de restaurantele, magazinele şi serviciile din apropiere. Aceste rezultate sugerează că multe dintre zonele moderne de birouri din România oferă deja facilităţile urbane pe care angajaţii le consideră importante în viaţa de zi cu zi. Cu toate acestea, prezenţa la birou rămâne în continuare parţială, iar angajaţii caută tot mai mult beneficii şi facilităţi suplimentare pentru a fi motivaţi să lucreze mai mult de la birou", se menţionează în concluziile studiului.