Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), CEECAT Capital şi Morphosis Capital au anunţat marţi că au finalizat vânzarea participaţiilor lor la supermarketurile La Cocoş către Grupul Schwarz, proprietarul magazinelor Lild şi Kaufland, după ce Consiliul Concurenţei a autorizat aceste tranzacţii, informează un comunicat de presă al instituţiei financiare internaţionale.
Potrivit BERD, încheierea tranzacţiei marchează o etapă importantă în dezvoltarea unui retailer discount aflat în plină expansiune.
"Sunt recunoscător investitorilor noştri - BERD, CEECAT Capital şi Morphosis Capital pentru încrederea acordată viziunii noastre şi pentru sprijinul strategic şi expertiza pe care le-au adus, ajutându-ne să creştem afacerea. Alăturarea companiilor Schwarz Group ne oferă puterea, resursele şi expertiza necesare pentru a accelera dezvoltarea ulterioară şi scalarea rapidă a conceptului nostru, atât în România, cât şi pe pieţele internaţionale", a declarat Iulian Nica, fondator şi director general La Cocoş.
Lanţul de supermarketuri La Cocoş este activ pe piaţă prin intermediul unor magazine de comerţ cu amănuntul în Ploieşti (două magazine), Bucureşti şi Braşov (câte un magazin), prin care desfăşoară activităţi de comercializare de produse alimentare şi nealimentare. Pe parcursul anului 2025, compania a deschis alte trei magazine, în Piteşti, Craiova şi Arad.
"Misiunea BERD este sprijinirea companiilor locale puternice pentru a le ajuta să se extindă în mod responsabil, punând accent pe guvernanţă şi impact economic pe termen lung. România are antreprenori excepţionali, iar La Cocos este un exemplu puternic de afacere locală care a evoluat rapid într-o platformă semnificativă la nivel naţional. Această investiţie reflectă angajamentul nostru mai amplu de a promova campioni din sectorul privat competitivi şi rezistenţi. Suntem mândri că am susţinut această poveste de creştere şi credem că această tranzacţie evidenţiază modul în care companiile româneşti pot atrage parteneri internaţionali strategici şi se pot extinde dincolo de piaţa internă", a declarat Tamas Nagy, co-director al Departamentului de capital privat de la BERD, citat în comunicat.
Odată cu finalizarea tranzacţiei, La Cocos va continua să opereze sub modelul său consacrat de tip hypercash, iar fondatorul Iulian Nica va rămâne la conducerea afacerii. Parteneriatul cu companiile Schwarz Group este aşteptat să sprijine expansiunea accelerată în România şi, eventual, în alte ţări, păstrând în acelaşi timp identitatea şi filosofia de preţ a companiei.